Reacția lui Gică Hagi, după încă un eșec al tricolorilor: „Nu putem să acceptăm acest rezultat niciodată. Niciodată!”

Anghel Catalin
Reacția lui Gică Hagi, după încă un eșec al tricolorilor: „Nu putem să acceptăm acest rezultat niciodată. Niciodată!”
Reacția lui Gică Hagi, după încă un eșec al tricolorilor: „Nu putem să acceptăm acest rezultat niciodată. Niciodată!”

România a pierdut cu 2-4 în fața Bosniei & Herțegovina, în etapa a doua din Grupa B4 a Ligii Națiunilor. După primele două partide, naționala României are zero puncte și ocupă ultimul loc în grupă.

În acest moment, România ar urma să dispute un baraj pentru menținerea în Liga B, împotriva unei naționale clasate pe locul al doilea în Liga C. Situația pune presiune pe echipa pregătită de Gică Hagi, care trebuie să recupereze în meciurile următoare pentru a evita această situație.

După înfrângerea cu Bosnia & Herțegovina, Gică Hagi a transmis că este nevoie de multă muncă și de o schimbare, precizând că va reflecta asupra situației înainte de a lua o decizie. Selecționerul a subliniat că obiectivul trebuie să fie readucerea României în partea de sus a clasamentului și construirea unei mentalități de campion.

Încă un eșec pentru România în Liga Națiunilor
foto frfro

Reacția lui Gică Hagi, după încă un eșec al tricolorilor

„Ce văd în continuare, de mâine, e multă muncă. Capul jos și multă muncă. Trebuie să duci România iarăși unde a fost. Cu mine, fără mine, nu mai contează. Nu există altă cale. Am văzut cu toții. Nu putem să acceptăm acest rezultat niciodată. Niciodată! Că atunci chiar e dureros. Sunt în continuare optimist, cred că se poate. Dar voi dormi și vorbim mâine. Voi reflecta și vedem. Cu mine, fără mine, trebuie să ajungem departe. Cu mine, fără mine. Cum ai auzit. România trebuie să se ducă sus.

Să facă țara fericită. (n.r. înseamnă că se poate să plecați?) Lasă-mă să dorm o noapte, te rog frumos. Hai să nu ne ducem departe, să nu speculăm. Nu vreau să vorbesc la cald. Vorbim mâine, ne auzim oricum, vedem ce se întâmplă. Mâine o să avem o discuție, 100% trebuie făcută o schimbare. Dar avem de lucrat foarte mult. Când m-am întors din Turcia, am zis că România trebuie să construiască o mentalitate de campion. Eu am planificat, eu sunt vinovatul, vom vedea. Vom reflecta o noapte. O să avem o ședință. Vedem în ce direcție trebuie să mergem„, a spus Gică Hagi.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol