Acum nu mai vorbim despre politică, ci despre oameni, indiferent de care parte a baricadelor politice sunt ei. Am scris, şi scriu, în pagina 9, acordată cu generozitate de conducerea cotidianului regional Jurnalul Olteniei, zilnic, o zi despre Cultură şi oamenii ei, o zi despre Politică „fără” oamenii ei, politicienii, adică despre o istorie a politicii, ca să nu pun ziarul sub incidenţa unor varii interpretări. De azi însă, voi începe a scrie şi despre „oamenii politici”, ca „Dumnezei ai vieţii noastre” că, în definitiv, asta se cred şi asta sunt, fără a renunţa la a scrie despre cultură.
Printre picături, îmi voi termina şi cărţile, pe care, din prea multă implicare socială, nu le-am scris. Sper „să-mi meargă condeiul”, vorba profilor mei de la facultate, Iulică Trăistaru şi Marin Beşteliu. Despre „prostia omenească” am mai scris aici, au mai scris şi alţii, mereu, fiindcă ea (prostia omenească) nu poate fi eradicată, e un virus dat dracu, pentru care nu există vaccin, nu există leac, mai ales când devine grobiană (interesant e că prostia e de genul feminin, iar purtătorii ei, proştii, sunt de genul masculin, ca şi superlativul grobian). DEX zice despre proşti: PROST, PROÁSTĂ, proști, proaste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac. ◊ Expr. Un prost și jumătate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede ușor; (om) naiv, credul. ◊ Expr. A-și găsi prostul = a-și găsi omul pe care să-l poată înșela ușor, pe care să-l poată duce de nas. 2. Adj., s.m. și f. (Înv. și pop.) (Persoană) fără știință de carte; (om) neînvățat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De condiție socială modestă, din popor, de jos, de rând. ◊ (În trecut) Soldat prost = ostaș fără grad; soldat. 4. Adj. Obișnuit, comun. ♦ De calitate inferioară, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este așa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, funcțional etc.); necorespunzător, nesatisfăcător. ♦ (Adverbial; în legătură cu verbul „a vorbi”) ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesie etc. 6. Adj. Dăunător; neprielnic. ◊ Expr. Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă fără haz, care supără, jignește.
Iar despre grobian, tot DEX zice: GROBIAN, adj., s. v. bădăran, grosolan, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopârlan, vulgar. DEX-ul e pus în încurcătură în ceea ce priveşte purtătorii ca gen ai acestor „patalamale”, prost ori grobian, despre femininul grobiancă spunând doar atât: sf, af [At: TDRG / V: grub~ / Pl: ~ience / E: grobian + -că] 1-2 (Femeie) prost crescută.
Revenind cu picioarele pe pământul politicii de azi, aflu dintr-un dicționar al lui Ioan Groșan că, scuze,: „Clitoris – Denumire vulgară pentru lindic”. Un alt prieten zice (tot pe fb-ul care i-a adus în parlament pe AUR-ari: Mă iertați dacă dau o variantă „prozodică”?: „Fata Popii Ciorogârlă/ șade cu vaginu-n gârlă,/cu lindicu face valuri,/ de sar peștii toți pe maluri!”, „Nu pot să vi-l indic. Eu știam că e pliscul păsăricii”, zice altul. Aţi înţeles aluzia?
Lăsând glumele de mai sus la o parte, vă mai spun, citându-l pe V.V. Ponta, care cita din clasici, cum că „poporul are întotdeauna dreptate”, că poporul are întotdeauna dreptate, dar nu azi, şi nu în cazul „şoşocismului” şmecher, care şi-a însuşit unele manifestări ale acestuia, stând la pândă, pe principiul „hop şi eu”, apoi, la,la,la… Jenant! Partea tristă a „comediei”, căci comediile umane sunt triste, e că „televiziile” nu s-au prins, şi dă-i şi luptă cu personagiul pe sticle, făcându-l „buricul politicii dâmboviţene”, salvatorul naţiei, necitindu-l ei pe Marele W, care spune că „între sublim şi ridicol nu e decât un pas”. Pe mine personal, la personagiul în cauză, marea stea de AUR, nu m-au deranjat, până la scârbă, decât nătângia şi râsul tâmp permanent – aşa fac vedetele -, dintr-o ie purtată cu obstinaţie, fie ger, fie stradă, fie platou, dar, mai ales, sărăcia vocabularului şi a ideilor, de genul: „Şi acum cine ne mai spune adevărul? (care adevăr domne?). Sau, vorba lui Cornel Udrea de la Cluj, cea mai contondentă, pulănoasă, mițabiciclistă definiție a democrație este dată de Marea Ie: „în PNR există democrație, fiecare acționează după cum consideră”. Însă, cum în Univers multe stele cad, şi-n universul aur, mai cade câte o stea. Zilele astea cade steaua Iei grob(d)iane.
