În editorialul de ieri scriam despre politizarea totală a instituţiilor statului român, care a început să fie şi haioasă, fiindcă duc lipsă de „cadre”, dând-o în bară cu urmaşa celebrei „Academii Ştefan Gheorghiu” – care chiar producea cadre, înlocuită aiurea cu penibila „Academie de…”, producătoare de diplome şi nu de cadre, fiindcă, spunea M. Sadoveanu despre altă Academie – Şcoala de literatură, „câţi intră în acestea, atâţia ies”. Ori, dacă după revoluţie s-a construit „capitalismul de cumetrie”, ca să-l desăvârşească, „politicul”, ca şi-n comunism, care n-a fost deloc de cumetrie, v-o spun eu, a dat-o-n bară cu selecţia celor care trebuia să devină „cadre”. Mie personal, nemembru de partid(e), mi-a zis odată „tovarăşa”: „du-te la Craiova şi spune-i prim-secretarului (prim secretarul era Ion Traian Ştefănescu, care habar nu avea de problema mea, una de înlocuire a mea dintr-o funcţie într-o instituţie importantă a ţării, cu soţia unui şef de la securitate, culmea, prieteni și colegi de facultate, pe motiv că nu sunt „membru”), că noi am dat dispoziţia … prin care am zis că dacă sunt profesionişti într-un domeniu, trebuie păstraţi, chiar dacă nu sunt membri pcr”. Habar neavând şefii partidelor de azi ce înseamnă cadrele, adică profesioniştii în diverse domenii, aplică tactica cretinoidă „pleacă ai voştri, vin ai noştri”, „aplicaţie” pe care am suportat-o chiar eu, la ceva ani după „păţania cu tovarăşa”, în guvernarea PD, când, vrând să mă întorc pe un post important pe care-l ocupasem în acea instituţie importantă, deți eram prieten cu şefii PD, n-am reuşit pe motiv că nu sunt „membru”, fiind numit un strungar membru. Mai corect procedaseră cei de la PNŢ-CD, care, de câte ori se împărţea ciolanul, deşi nu eram de-al lor, mă treceau pe lista împărţelii la ei, ca să nu mă zboare aliaţii. Până la urmă, prin 2001 parcă, am plecat singur, când mi-a zis un şef foarte mare: „auzi Mihai, eşti de 16 ani director, nu crezi că e destul, că te plafonezi?”.
Prostia pe care-o fac toţi, cum vin la guvernare, nu e numai de propagandă şi cadre, ci şi de cunoaştere. Acum, cum se ştie, nu trebuie ca şefii de partide (care sunt manageri de instituţie, la urma urmei), să le ştie pe toate, dar trebuie să-şi facă echipă de „ştiutori” ca singur criteriu, altfel o dau în bară. Eu, ca exemplu, nu înţeleg cum şi de ce strofoacă „toate partidele” pe problema „pensiilor speciale” şi a „pensiilor normale”, vezi „parlamentările” de miercuri, când problema e simplă, dacă avem un pic de logică. Comuniştii dăduseră o lege a ilicitului, spaima îmbogăţiţilor peste noapte, ca acum. Asta a fost prima lege abrogată de noii comunişti post revoluționari. În cazul pensiilor speciale/indemnizaţiilor, sau cum le zice, fiind ele urmarea unor „decizii politice”, vorba unui ministru, și nu numai, al muncii, cine te opreşte frate să dai o altă „decizie politică-lege” prin care să demonstrezi că precedenta lege e nedreaptă, imorală, ba, e o lege care intră la „ilicit”, adică hoţie cu intenţie, primirea de foloase necuvenite, etc… Până şi „advocatul boborului” a spus clar, cu subiect şi predicat, cum se zice, că ea, renata/advocata, n-are nimic împotrivă, nici cu „guvidul”, nici cu pensiile, ci cu neştiinţa de a rezolva repede problemele prin LEGI. Că CCR e compusă din epave politico-profesionale e altceva, şi, şmecheri fiind, profită de neştiinţa/necunoaşterea celor de la putere, bleaga coaliţie, dar eu i-aş pune cu botul pe labe măcar pentru afirmaţia aia privind întrebarea: bine şi de unde să dăm bani pentru majorarea cu 40% a pensiilor normale (care se adaugă şi celor anormale?), că legiuitorul, conf. legii, trebuia să treacă şi sursa de finanţare. Răspuns stupefiant: din cont. Eu i-aş chema în instanţă pe „persoană fizică, şi la CEDO pe persoană juridică. Nici marea advocată Şoşoacă nu observă asemenea inadvertenţe juridice, că n-are „enteres” pentru românii umiliţi de astfel de pensii. Continuăm luni, că nu mai am spaţiu în pagină, cu poveşti adevărate despre politicienii de ieri şi de azi spuse despre un om care a vorbit, ca jurnalist şi scriitor, cu toţi preşedinţii României, mai puţin actualul, că n-am avut timp şi stare.
