Ce să vorbeşti şi ce să taci! Norocul meu e că eu vorbesc scriind.
Despre prieteni DEX zice: prieten,-ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic.
Dar ,,AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS (lat.)”. Adică, prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul. Ori, bolnavi de personalitatea proprie (pleonasm!) facem, unii din noi, o eroare mare şi nedemnă de „OM” crezând că ADEVĂRUL e doar adevărul tău (care e, de fapt, o crasă şi mare minciună în care ajungi să crezi şi să nu mai ţii cont de atât de gravele consecinţe ale ei dacă o plasezi în spaţiul public) mai ales dacă nu eşti în plenitudinea capacităţilor tale psihice şi rogi un prieten să-ţi aducă un doctor în noaptea asta că, zici, mâine e prea târziu. Astfel putem ajunge să vorbim, în loc de prieteni, despre neprieteni, chiar despre nebuni, mai ales că nu poți pricepe în ruptul capului de ce-o fac şi ce rost are.
Dar ce e nebunul şi ce e nebunia? DEX zice: Nebunie sau alienare, alienație, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, a fost şi este considerată, la om, comportarea neobișnuită ce nu se încadrează în normele de manifestare în societate. Termenul definea în trecut o aberație, o deviere de la comportarea unui om normal (latinul delirare). Curios, din respect pentru noţiunea de „om”, dicționarele nu vorbesc despre „nebun” ci, doar, despre nebunie.
Nu-mi permit să continui, mai ales că nici ei, bolnavii, altfel, la primă vedere, sănătoşi tun, nu vor să fie aşa. Zicem că nici ei nu vor să fie aşa dând, într-un fel, vina pe Dumnezeu că „i-a lăsat” aşa.
Dar aş aminti de ceva metode medicale aplicate acestora în trecut, metode care nu au fost mai fără durere decât acțiunile punitive ale educatorilor lor spre normalitate: flebotomie pe organele genitale cu lipitori, ambutisare, chirurgia urechii (de unde şi expresia „este-ntr-o ureche”, ştiut fiind faptul că urechea este un organ al echilibrului), șocul electric dar şi altele.
Dacă pe nebuni nu-i iei în serios, adică nu-i trimiţi la doctor sau la biserică (se dau foarte bisericoşi și cu multă frică de Dumnezeu dar „n-au mamă, n-au tată” faţă de semeni), şi „sunt băgaţi în samă” şi lăsaţi să se zbenguiască prin la fel de dezechilibrata şi la fel de bolnava noastră societate, devin, că sunt cameleonici, javre ori lichele, despre care dicţionarele zic: javră, javre, s. f. 1. Câine slab și prăpădit; jigodie, potaie, cotarlă; 2. Epitet pentru un om lipsit de caracter. 3. fig. om flecar, ființă târâtoare. lichea, s. derbedeu, lepădătură, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură, (pop. și fam.) cioflingar, (înv. și reg.) pujlău, (reg.) orbete, oșiștic, postoroncă, pujlă, (Mold.) nandralău, poghibală, (Transilv. și Maram.) techergheu, (înv.) ștrengar, (fam.) cutră, marțafoi, (fig.) căzătură, otreapă, zdreanță, (reg. fig.) loază, (arg.) sichimea. (E o ~ fără caracter). Sau, cum zic eu, scârbit dar şi mâhnit și revoltat de ipochimeni, tratamentul corect spre vindecarea imediată e „un şut în cur”.
Vă zic astea în zi, încă, sfântă (orice zi dată de Domnul Dumnezeu e Sfântă), ca o curăţire a mea şi o rugă a mea să n-ajung aşa, mai ales că, în cursul vieţii mele, atâta şi aşa cum a fost, am avut parte (şi mai am), din plin, de oameni „demni” de aceste nume comune – ţicnit, javră, lichea-, alipite, ca un dat, tot de la Domnul Dumnezeu, de scurta şi vremelnica lor existenţă. Iar societatea, în care încă trăim, geme de astfel de specimene. Atât cât mă duce pe mine mintea, cred că „balamucul politic” la care asistăm stupefiaţi, că altele ne dor şi ne omoară pe noi, se va încheia după sărbătorile de iarnă, iar până atunci suportăm consecinţele: cât mai mulţi morţi, cât mai mari preţuri, cât mai mici venituri, cât mai… ce să vorbeşti şi ce să taci!
