Ziceam, în Editorialul anterior, din Jurnalul Olteniei: „Fantastică evoluție! Viitor de AUR ţara noastră are…! Impotenţa politico-administrativă a „elitei” ne-a adus la un pas ca, după înfăptuirea „restauraţiei FSN (Frontul Salvării Naționale)”, să mai facem doar „ultimul pas”, întoarcerea la comunism, la forma sa, foarte corectă teoretic, dar himerică practic, socialismul utopic, neagreat de „lumea largă” din motive de „enterese libertine”. Populaţie genetic naivă, care n-a învăţat nimic din Istorie, facem pe dracu în patru şi, fiindcă atât ne duce mintea mioritică, ne-ntoarcem de unde am plecat.
„Să facem o precizare necesară: Suntem naivi, dar nu proşti. Dintotdeauna am avut, în toate domeniile vieţii, dar chiar în toate, „pionieri”, adică cei mai buni, care au făcut ceva pentru Omenire. Nu mă apuc eu, acum, aici, să dau exemple, le ştiţi şi voi. Iar ca popor, suntem „un tezaur de înţelepciune”, dovadă „proverbele” şi „bancurile”, şi „dorul”, cu sensurile lui unice în lume (mă dor Doamne, când mi-e dor…).
Bănuiesc că vreun „fruntaş” partinic, în niciun caz câţu, că ăsta nu ştie să citească decât cifre, a citit vreo culegere de „Proverbe româneşţi”, şi l-a găsit pe ăsta: „Fă-te frate cu dracu, până treci puntea”. Şi se făcură fraţi „de coaliţie” cu psd (de sorginte comunistă), şi udmr (de hun(or) sorginte, migratorii politicii carpato-danubiano-pontice, „majoritari” până şi-n „Oltenia lui Tudor”, care n-au, de fapt, decât o singură politică: „noi”, ultima, şi cea mai hazoasă „exprimare” politică fiind aceea cu „poştaşul”, nu poştăriţa, „pantalonii” şi genunchii! Cineva, nu-mi amintesc cine, acum, zicea: „Ceea ce ştiu e că nu ştiu nimic”. Toţi, azi, mai ales „politicienii”, se pricep la toate. Neşte „neica nimeni”, luaţi de pe drumuri, vorba unui preşedinte (de Asociaţie de proprietari) celebru pentru „şeicărismele” sale, vă povestesc altădată, neşte „hăndrălăi”, lipiră afişe, purtară pancarte, zbierară din rărunchi, şi se pomeniră-n capul trebii, să administreze, să managerieze o ţară şi un popor. Da „cu ţe taică, cu ţe”, cu mintea lor de bibilică, scuze, care crede că tot ce zboară se mănâncă? Dacă-i întrebi care-s cei patru piloni ai managementului, habar nu au, şi habar nu au că un bun manager trebuie să ştie tot ce ştiu cei „conduşi” de el, şi ceva în plus. Cum, la fel, habar nu au de regula celor patru „P”, din marketing, că management fără marketing nu se poa tovarăşi „lipitori” de afişe, nici măcar în politică, şi, mai ales, în administrarea unei ţări. Restul e „balamuc” de secol XXI, sezonul digitalizării „analfabeţilor funcţionali”, într-o ţară pe loc onorant de ruşinos în PISA (nu turnul, ci ăia care măsoară „prostia”).
Până se hotărăsc „marii noştri politicieni” cum să se facă fraţi şi să treacă puntea spre Cotroceni, hai să analizăm „Semnificaţia unor expresii celebre” adnotată pe FB de un prieten (V. N.), cu aluzii directe la „(ne)mintea” de pe urmă a aceloraşi politicieni:
1. S-a dus pe apa Sâmbetei – Apa sâmbetei era, într-o veche credință, un râu care se vărsa în Infern, tot ce cădea în acea apă nu se mai putea găsi. (vezi speranţa noastră).
2. Mă simt ca în al 7-lea / 9-lea cer – Expresia e bazată pe credinţa celor vechi că cerul este alcătuit din mai multe bolte. În boltele de sus, ajungeau cei fericiți, așa că expresia înseamnă că te afli în culmea fericirii, desfătării și bucuriei. (vezi câţu – poporul e fericit).
3. Dacă tăceai, filosof rămâneai – Maxima este extrasă din lucrarea „Mângâierile filozofiei” care aparține filozofului antic Boethius. Acesta se afla în închisoare pentru niște declarații care n-au plăcut regelui. Maxima trebuie folosită cu discernământ în împrejurarea când tăcerea poate fi mai inteligentă decât cuvântul. (vezi politicienii)
4. A freca menta – Folosim această expresie când vrem să spunem că irosim timpul, fără să știm că în trecut aceasta era o muncă. Acum un secol și jumătate în cârciumi, mesele boierilor erau frecate cu mentă pentru a da un miros select. Copiii care voiau să câștige un ban frecau menta. (acum freacă menta funcţionarii statului român)
5. Vorbe de clacă – Adică „vorbe fără miez, flecăreală”. Expresia este legată de mica adunare de vecinii de la sate, numită clacă. Vecinii se adunau şi ajutau la muncă pe unul dintre ei. Acolo se spuneau tot felul de snoave, de ghicitori și de bârfe din sat. (vezi desele întâlniri ale politicienilor noştri)
6. A face capul calendar – Expresie veche pornită de la faptul că, demult, în calendare apăreau multe cifre, date astronomice, istorice, geografice, care nu puteau fi ţinute uşor minte.
7. Codrul Vlăsiei – Se întindea din nordul Bucureștilor până la Cernica, Snagov, chiar aproape de Ploiești. A trece prin această pădure era un act de mare curaj pentru că tâlhăriile acolo se țineau lanț. Vorba „ca-n codru Vlăsiei” se aplică și azi celor care fură fără rușine din avutul public. Expresia mai înseamnă un loc fără control, unde domnesc jaful și frauda. (vezi „codrul numit România”).
8. In vino veritas…
9. Muncă de Sisif…
10. Banul n-are miros – Împăratul Vespasian i-a urmat lui Nero și a găsit visteria goală. El a pus multe dări, chiar și pe closete. De atunci, closetele se numesc și vespasiene. Într-o zi, fiul său Titus (viitor împărat) i-a spus că poporul râde și îl bârfește pentru că a scos bani dintr-o sursă urât mirositoare. Vespasian i-a pus sub nas fiului său o monedă și i-a spus: „Uite, banu n-are miros!”. (vezi banii negrii, din zilele noastre).
