În editorialul de miercuri, cu titlul de mai sus, încercam să-l „veşnicesc” pe Domnul Eminescu, deşi nu era nevoie, că el e veşnic de-o veşnicie, citând din scrierile politice fragmente care par a fi scrise ieri pentru ziua de azi pe care-o trăim cu orgoliu, dar fără pic de chibzuinţă. Exact ca-n bancul ăla: – no, ce faci bade, şezi și gândeşti? – apăi, numai şed.
Nu m-aş ţine de bancuri, mai ales într-un editorial (care e o scriere serioasă, departe de fake news care abundă azi), dacă nu m-aş fi pomenit cu ceva reacţii contradictorii pe fb, unde apare şi printul ziarului la care scriu de ceva ani. Ex: Nicolae Marinescu: Corect, domnule Măceș! Subscriu! Dani Molete Mihai… nu te mai vinde atât de ieftin… poți mai mult… sau lasă-te ! Ion Maria: Eminescu era și un ziarist teribil, ce articole ar fi scris, trăim în țara absurdului, avem o putere care nu mai are cap, nu înțelegem ce face, în fiecare zi altă aberație. Costel Burtea: Din cîte știu eu Mihai nu este gîndea, badea, tudor, cretulescu, zamfir așa ziși jurnaliști care sunt slugile celor doi: pușcăriașul felix și ghiță, ăștia sunt vânduți ciumei roșii, ați ieșit toți la atac susținătorii psd, CEI care au distrus țara, puțină DECENȚĂ n-ar strica, dar la voi nu există.
Alţii, de la diverse instituții, îmi cer să vorbesc la distribuţie să le trimită şi lor printul că le place cum scriu. Scriu cărţi şi scriu la ziare de-o viaţă şi n-am fost „băgat” în niciun partid, aşa că nu mi-a picat bine ca, tocmai când citam din Eminescu, să mi se spună că „sunt vândut, ieftin”! Asta m-a şocat şi mă face să revin asupra unor scrieri ale mele despre psihologia mulţimii, care nu trebuie confundată cu poporul, care are întotdeauna dreptate. Atât cât mă pricep eu, din studiu şi din munca de-o viaţă cu omul şi pentru oameni (ca dascăl, făcător de cărţi și ziare, şef de unele instituţii esenţiale), declicul cumpătării umane s-a produs în comunism, când la baza societăţii erau cele două „forţe” – ţărănimea şi clasa muncitoare, intelectualii fiind trecuţi pe linie moartă, când, pentru a întări clasa muncitoare, au fost aduşi masiv în oraşe fiii de ţărani la şcolile profesionale, mulţi din ei uitând de cei şapte ani de acasă în clipa în care au văzut că-şi pot face necesităţile în casă, s-a accentuat în aşa zisul capitalism, când, tot ei, au devenit proprietari a patru pereţi, dar şi masă de manevră a noilor şefi ai capitalismului de cumetrie, rămas un comunism cu faţă umană, nemaiîntâlnit în lume. Particularitatea care agravează starea naţiei e că, dacă pentru invazia de „orăşeni” şi comportamentul fizic, neadecvat în noile locaţii, se poate folosi vidanja salubrităţii (v-o spun în cunoştinţă de cauză fiindcă m-a pus dracu să „mă fac preşedinte de asociaţie de proprietari” acum, la bătrâneţe), pentru salubrizarea morală a „mulţimilor politice” (psd-işti, liberali, etc.) şi ale fanaticilor susţinători în schimbul a ceva, în raport de „nivel” (2 kg de zahăr, ulei şi făină – o spun tot în cunoştință de cauză, că pomenile pentru proşti se dau prin asociaţiile de locatari/proprietari, o „foncţie” mai mică sau mai mare, o pensie specială…), sau o lege cu dedicaţie… ehe, câte ştiu! nu ştiu ce fel de „vidanjă” putem folosi şi, mai ales, nu ştiu cine-o poate folosi, atâta timp cât mulţimile, nu poporul, sunt împărțite în două, spre suferinţa unora doar, fiindcă aşa le-a cântat lor cucul sau aşa le-au ursat ursitorile la naştere. Dacă facem un calcul, la nivel de ţară, în mediul rural şi în mediul rural urbanizat avem cam 50-60% lume care se încadrează în tema, ocolită de mulţi că nu dă bine, pe care n-avem cum s-o numim decât „despre prostie”.
Nicolae Manolescu, marele om de cultură al istoriei noastre, zice, într-un editorial din România Literară (nr. 25), intitulat chiar aşa, „Despre prostia omenească”: „Cu alte cuvinte: să numim prostia, prostie şi pe prost, prost… În DEX scrie că prostia denotă lipsă de seriozitate și de haz, că prostul e lipsit de inteligenţă, dar şi de învăţătură. Faptul că prostia e omenească ne mai spune ceva, şi anume că nu există animale proaste, pentru că prostia are ca antonim bunul-simţ, instinctul adică”. Aşa că, pandemia ucigătoare vine, la noi, peste o altă pandemie numită prostia omenească, la fel de ucigătoare, ea devenind un fel de ştiinţă a prostiei când ajunge la nivel înalt, nivel de la care un politician zice că, scuze, pentru ca dovezile privind pandemia să fie „ştiintifice” trebuie să treacă prin parlament, iar renata advocata notifică spitalele cum că le monitorizează fiindcă sunt „spații de detenţie” în care se petrec „acte de tortură”, și câte altele, ca-n zicerea aia cum că prostul dacă nu e şi fudul (încrezut, al dracu, vezi tu cine sunt eu), nu e prost destul. Continuăm luni.
