Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că a găsit mai mult sprijin pentru rezolvarea problemelor administrative la un secretar de stat din Mehedinți decât la reprezentanții din Gorj. Declarația edilului a venit în contextul unei discuții despre modul în care administrațiile locale reușesc să obțină finanțări și să își susțină proiectele la nivel guvernamental.
Romanescu laudă un secretar de stat din Mehedinți: „Un om excepțional”
Marcel Romanescu susține că oamenii aflați în funcții importante în Guvern au un rol esențial atunci când vine vorba despre obținerea fondurilor și deblocarea unor proiecte locale.
„În momentul în care ai un ministru sau un secretar de stat puternic și eu am văzut lucrurile acestea, mișcările care se fac pe fonduri se fac, în general, între oamenii care se află în Guvern, nu neapărat în Parlament, pentru că acolo se negociază. În momentul în care ți-ai susținut un om într-o structură, el știe ce are de făcut!”, a declarat primarul din Târgu Jiu.
Edilul a dat exemplul unui secretar de stat din județul Mehedinți, despre care spune că l-a ajutat concret în activitatea de primar.
„Secretar de stat din Mehedinți, un om excepțional, cu care eu, personal, în calitate de primar al municipiului Târgu Jiu, am rezolvat mai multe probleme decât am rezolvat cu ceilalți care erau din județul Gorj”, a afirmat Romanescu.
Reacție din PSD Gorj

Declarația a atras reacția lui Dragoș Drăghescu, fost subsecretar de stat PSD. Acesta a comentat ironic afirmația primarului și s-a întrebat dacă Romanescu ar putea avea planuri politice pentru județul vecin.
„Oare dl Romanescu vrea să candideze la Mehedinți în 2028???”, a transmis Drăghescu.
Acesta a susținut că municipiul Târgu Jiu a beneficiat, în ultimii ani, de finanțări importante prin programe guvernamentale, inclusiv PNRR, AFM și Anghel Saligny.
Peste 40 de milioane de lei pentru Târgu Jiu
Drăghescu afirmă că, în 2023 și 2024, municipiul Târgu Jiu a primit, prin hotărâri de Guvern, peste 40 de milioane de lei.
„În 2023 și 2024, municipiul Târgu Jiu a primit prin H.G. ale Guvernului PSD, peste 400 miliarde lei vechi, mai exact 40.261.000 lei”, a precizat fostul subsecretar de stat.
Drăghescu a mai spus că o parte dintre proiectele municipiului au fost semnate în perioada în care ocupa funcția de subsecretar de stat.




