Motto: ”Politica. Un conflict de interese, deghizat într-o luptă între principii. Conducerea treburilor publice în interesul personal.” – Ambrose Bierce
POLÍTICĂ s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, în raport cu statul, determinată de interesele şi de scopurile lor; activitate a organelor puterii şi conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne şi externe, care reflectă orânduirea socială şi structura economică a ţării; participare la treburile statului. 2. Fel de a înţelege şi de a acţiona într-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibăcie cu care se poartă cineva pentru a-şi atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].
Din scrieri, ziceri şi citate am putea defini „Politica” ca fiind procesul prin care un grup, cu opinii sau interese divergente, adoptă decizii colective care în general sunt acceptate ca fiind angajante pentru grup şi impuse acestuia.
Marii analişti văd politica fiind o formă de activitate socială menită să facă posibilă participarea în treburile esenţiale ale unui stat.
Politica (politicul) e văzută şi ca o parte, subdiviziune, a sistemului social, sistem în cadrul căruia se manifestă interesele individuale, de grup, generale, naţionale/internaţionale, precum şi interese economice şi politice. Ca parte a sistemului social politica are următoarele părţi componente: instituţiile, organizaţiile politice şi conştiinţa politică.
Instituţiile politice – instituţiile prin intermediul cărora se exercită puterea. Prima instituţie politică este statul ca instrument social organizat. Partidele constituie instituţia care, deţinând dreptul de conducere a statului, poate transpune în practică programul de acţiune propriu.
Organizaţiile politice – grupurile umane formale şi informale (neoficiale) care reprezintă categorii sociale mai largi, care exercită influenţe, presiuni, propagandă sau agitaţii în favoarea sau în defavoarea partidelor cu acces la conducerea statului.
Conştiinţa politică – teoretic, reprezintă suma ideilor şi atitudinilor în ceea ce priveşte autoritatea, disciplina şi responsabilităţile guvernamentale. Stricto sensu conştiinţa politică este proprie fiecărui cetăţean, care ar trebui să aibă şi o conştiinţă de clasă care să-l conştientizeze despre diviziunile sociale din societate şi de apartenenţa la o anumită clasă socială.
În concluzie: Politica este produsul normelor acceptate de societate , a legilor după care este condusă societatea.
Scopul şi ţinta legilor unei societăţi are în vedere binele public, binele întregii societăţi, ceea ce şi garantează respectarea acestor legi atâta timp cât prin ele societatea are garanţia securităţii, păcii şi prosperităţii.
Cam asta este, în teorie, Politica.
În practică, şi nu doar la noi, şi nu doar în timpurile acestea moderne, oamenii politici nu vor, sau nu pot, să înţeleagă că politica trebuie să fie făcută pentru om şi nu omul pentru politică.
În România zilelor noastre, mai abitir după anul 2000, partidele în interiorul lor, în special când au fost a putere, au impus oamenii să se implice politic pentru a-şi păstra funcţii, demnităţi, sau chiar locul de muncă. O mentalitate iraţională fără nici o acoperire doctrinară care a generat corupţie, precum şi nerespectarea principiilor şi valorilor morale. Din nefericire o ”politică” a partidelor care aduce cu ”politica de cadre” a comuniştilor şi care a dus societatea noastră la un impas, oarecum asemănător finalului anilor ’80.
Fiecare formă socială de guvernământ a decăzut după o perioadă în care la ”putere” s-au instalat corupţia, înşelătoria, fraudarea, eludarea Legii, călcarea în picioare a eticii, civilizaţiei a bunului-simţ şi excluderea din prim-planul societăţii a profesioniştilor, a oamenilor educaţi, erudiţi, rasaţi şi cu ”coloană vertebrală”.
Societatea noastră de după 1990 pare a fi la limita decăderii (nu ştiu dacă sforţările DNA, DIICOT şi a întregii puteri judecătoreşti pot reface ceva din decăderea la care am ajuns în 25 de ani) pentru că nici în al 12-lea ceas nu se întrevăd măsuri reale care să aibă într-adevăr în prim-plan binele public al întregii societăţi. Oamenii din politica românească, pentru că politicieni nu-i prea poţi numi, nu fac decât să-şi canalizeze toate eforturile pentru a conduce toate instituţiile publice cu repercusiuni financiare şi de imagine pentru interesul personal şi de partid.
Neglijarea perpetuă a intereselor, aspiraţiilor şi dorinţelor întregii societăţi duce spre haos, acel haos în care nimeni nu va mai putea conduce dacă nimeni nu se va mai supune Legii. Și cred că asta nu ia în calcul clasa politică românească.
Concluzia despre politică a tras-o, de mult, Generalul Charles de Gaulle: ”Am ajuns la concluzia că politica este o problemă mult prea serioasă pentru a fi lăsată politicienilor.”
Să auzim şi să citim numai de bine !
