Este evident o contradicţie în termeni. Un guvern de avarie e născut dintr-o criză. Sau dintr-o mimare a crizei. Și durează atât cât durează criza. Sau jocul de-a criza. Este un guvern pe termen scurt. Cu împuterniciri reduse. De avarie. Și este pus acolo doar pentru a gestiona, temporar, lucrurile. În niciun caz un asemenea guvern nu poate construi proiecte pe termen lung. Și cu atât mai puţin proiecte de ţară. Iar Guvernul Cioloş semnalizează contrariul. Ceea ce pare o nebunie. Și nu numai pare. Chiar este.
Guvernul Cioloş a apărut dintr-un singur motiv, şi anume acela că, fără a-şi consulta colegii de partid sau de guvern, Victor Ponta a decis, tam-nesam, să demisioneze. Dacă pe mine personal mă întreabă cineva, bine a făcut. Dar trebuia să demisioneze când, din vina lui, s-a spart USL. A făcut-o prea târziu. Și prea devreme totuşi pentru calculele PNL. Până la urmă, lucrurile s-au potrivit. Ieşirea de la guvernare a PSD s-a dovedit o adevărată binecuvântare. Aşa cum mai mulţi analişti, printre care mă număr, au spus de la bun început.
Cu o uriaşă tentaculă înfiptă adânc în administraţia publică centrală şi locală, pentru PSD, opoziţia e mană cerească. Culege toate avantajele puterii, dar şi toate avantajele cuvenite celui care nu participă la guvernare.
Iar PNL a înghiţit găluşca. Cu cârlig şi cu undiţă cu tot. A crezut că acest guvern intitulat tehnocrat, în realitate birocrat sau chiar diletant, este guvernul lui. adică un guvern PNL mascat. Nu a fost să fie aşa. PNL nu are niciun folos de pe urma Guvernului Cioloş. În schimb, are toate ponoasele. Pentru că opinia publică percepe acest guvern drept guvernul lui Iohannis, susţinut de PNL.
Pentru PSD nu puteau ieşi mai bine cărţile în nicio altă formulă. Și acum, după o victorie excepţională la locale, socialiştii se pregătesc pentru asaltul final. La parlamentare îi vor îngenunchea pe liberali. Iar Iohannis va fi pus în colţ. Dacă nu va sta cuminte acolo, va fi ejectat.
În aceste condiţii, Guvernul Cioloş face cea mai trăsnită mutare posibilă. Lansează un aşa-zis proiect de ţară. Elaborat de către echipa sa. O echipă refuzată de toată lumea. Și care nu este eliminată de la putere doar din motive conjuncturale. Pentru că, în perspectiva alegerilor, e numai bun un asemenea Executiv care comite greşeală după greşeală, discreditându-se accelerat în ochii cetăţenilor.
Cum să facă o echipă de venetici, fără nicio susţinere politică şi lipsită de competenţe reale, un proiect de ţară? Cum să facă un proiect de ţară pentru România funcţionari bruxellezi, antrenaţi într-o singură direcţie? Și anume aceea de a încerca să ciopârţească cât se poate de mult din suvernitatea şi din autonomia statelor. Și să trăiască pe seama bugetelor naţiunilor europene că nişte plante parazitare.
Ce credibilitate ar putea să aibă un proiect de ţară lansat de echipa Cioloş? Cine ar putea susţine un asemenea proiect? Cum poate fi implementat un proicet de ţară în absenţa voinţei partidelor? Cine, în absenţa politicienilor, îşi poate asuma răspunderea, dacă proiectul de ţară este tâmpit?
Sunt întrebări pe care echipa Cioloş, fie, nu şi le-a pus, fie, dacă şi le-a pus, s-a dovedit incapabilă să răspundă la ele. Și de aici, marea trăsnaie.
