Nicuşor Dan cere echilibru în justiţie, la şedinţa CSM

Delia Pătru
Nicuşor Dan cere echilibru în justiţie, la şedinţa CSM. Foto: Captură video/ Facebook
Nicuşor Dan cere echilibru în justiţie, la şedinţa CSM. Foto: Captură video/ Facebook

Președintele Nicușor Dan a participat, joi, pentru prima dată în mandat, la o ședință a Consiliului Superior al Magistraturii. În cadrul ședinței, șeful statului a transmis un mesaj de încredere în corectitudinea majorității magistraților, cerând echilibru și responsabilitate socială în actul de justiție.

Ședinţa CSM, cu Nicuşor Dan: mesaj despre justiţie

Nicușor Dan a menționat că cercetarea magistraților este parte din recentul raport al Comisiei Europene pe statul de drept și există o lipsă de procurori care sunt dedicați pentru această chestiune, și la Parchetul general și la parchetele lângă curțile de apel.

De asemenea, Dan a arătat că imensa majoritate a magistraților din România sunt oameni corecți și cu răspundere față de ceea ce trebuie să facă.

”Eu cred că imensa majoritate a magistraţilor din România sunt oameni corecţi şi cu răspundere faţă de ceea ce trebuie să facă, responsabilitatea lor socială. Şi tocmai pentru ca imaginea justiţiei şi credinţa românilor în statul român şi în ideea de dreptate să fie consolidată, este importantă această activitate de cercetare a persoanelor (..) din mediul judiciar care comit infracţiuni”, a declarat președintele Nicușor Dan.

”Aşa că această chestiune a cercetării magistraţilor este, după cum ştim toţi, parte din recentul raport al Comisiei Europene pe statul de drept din România, deci este cu atât mai mult o chestiune importantă”, a mai spus Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan cere echilibru în justiţie, la şedinţa CSM. Foto: Captură video/ Facebook
Nicuşor Dan cere echilibru în justiţie la şedinţa CSM Foto Captură video Facebook

Apel la echilibru în sistemul judiciar

Președintele a menționat din nou că există o lipsă de procurori care sunt dedicați pentru această chestiune și la Parchetul general și la parchetele lângă curțile de apel.

”Cred că e nevoie să suplinim această lipsă şi cred că trebuie să fie persoane competente şi echilibrate. Tot timpul sistemul judiciar este despre echilibru şi nu despre cercetare de dragul cercetării”, a mai afirmat șeful statului în ședință.

Citește și: Nicușor Dan, discurs la Catedrala Neamului despre naționalism

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol