Momentul așteptat de Filipe Coelho la Craiova: „În sfârșit”

Anghel Catalin
Momentul așteptat de Filipe Coelho la Craiova
foto: Facebook/UCVOficial

Filipe Coelho a fost un antrenor fericit, la finalul etapei cu numărul 8 din Superliga României. Elevii acestuia au învins-o la scor pe U Cluj și au păstrat cele 3 puncte în Bănie. Tehnicianul s-a declarat mulțumit de felul în care au răspuns jucătorii la indicațiile primite la pauză și a subliniat faptul că, în sfârșit, a venit momentul în care alb-albaștrii vor avea aproape o săptămână la dispoziție să pregătească următoarea partidă. În acest debut de sezon, craiovenii au jucat doar din 3 în 3 zile.

Filipe Coelho reaprinde speranța la Universitatea Craiova

Momentul așteptat de Filipe Coelho la Craiova

„Am fost mai eficienți față de meciurile trecute. Nu vorbesc de Cupă, doar despre campionat. În repriza a doua am arătat mult mai bine. Desigur, am avut un joc bun și în prima repriză. Cred că este un rezultat clar și un rezultat meritat. Trei puncte câștigate, ceea ce este cel mai important. Le-am arătat ce trebuie să facă la pauză. Suntem la începutul campionatului, este mult de muncă, acum, în sfârșit, avem o săptămână pauză. Până acum am jucat doar din 3 în 3 zile.

Îi iubesc pe acești băieți. Acum avem 5-6 zile, băieții se vor odihni. Eu o să lucrez, e singurul mod prin care putem să ne îmbunătățim și avem lucruri de îmbunătățit. Fără Rus o să fim mai mult timp. În cazul lui Baiaram o să vedem în zilele următoare, dar nu cred că va fi la următoarele meciuri”, a explicat Filipe Coelho, după victoria cu U Cluj.


Clasament Superliga României:

  1. Dinamo – 17 puncte
  2. Rapid – 15 puncte
  3. Petrolul – 15 puncte
  4. Universitatea Craiova – 14 puncte
  5. Farul – 11 puncte
  6. FCSB – 11 puncte
  7. FC Botoșani – 10 puncte
  8. Corvinul – 10 puncte
  9. CFR Cluj – 10 puncte
  10. Oțelul – 10 puncte
  11. FC Argeș – 10 puncte
  12. Sepsi – 10 puncte
  13. UTA Arad – 9 puncte
  14. U Cluj – 9 puncte
  15. FC Voluntari – 8 puncte
  16. Miercurea Ciuc – 1 punct
author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol