Mănăstirea Cozia Veche (cunoscută și ca Schitul Sfântul Ioan la Piatră, Poșta Veche sau Cozioara) – se află la un kilometru de Mănăstirea Cozia, pe malul lacului de acumulare al Hidocentralei Turnu, la intrarea în Defileul Oltului.
Poziția ocupată de mănăstire este minunată, la baza muntelui, la intrarea în Defileul Oltului, anul construcției fiind menționat în 1602 dar nu este foarte sigur. Între anii 1978 și 1983 a fost strămutată în actuala locație, pe o stâncă lângă drumul național care străbate munții (DN7).
Cozia Veche – Schitul Sfântul Ioan la Piatră – este denumirea ruinelor unei foste bisericuțe ale cărei ziduri năruite se mai puteau vedea, până în anul 1986, pe Valea Oltului, la distanța de un kilometru de la Mănăstirea Cozia, dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu.
Nici până astăzi nu se cunosc, nici data zidirii şi nici numele celor care l-au ctitorit. Cercetătorii nu exclud posibilitatea ca aici, la Cozia Veche, sau în împrejurimi, să fi existat o vatră monahală mai veche decât cea de la Cozia, datând probabil, de la sfârşitul secolului al XIII-lea, sau construită la începutul secolului al XIV-lea de către Radu I, tatăl lui Mircea cel Bătrân.
Schitul este atestat documentar la 8 noiembrie 1601. La această dată, monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazu, în actele donaţiei pe care o face către mănăstirea Cozia, menţionează numele a doi dintre vieţuitorii acestui schit. Dintr-un alt document, aflăm că Patriarhul Macarie al Antiohiei şi însoţitorul său, Paul de Alep, au vizitat schitul la 29 iunie 1657, remarcând faptul că „biserica este prea frumos clădită”, şi că „aici locuieşte un cucernic pustnic”, la rugămintea căruia Patriarhul sădeşte un vlăstar de nuc spre binecuvântarea lăcaşului. Prin urmare, schitul „Sfântul Ioan la Piatra” nu ia fiinţă acum. El exista deja ca instituţie de sine stătătoare, înaintea celor două documente.
Biserica de la „Cozia Veche”, având hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a fost restaurată în anul 1670 şi resfinţită în acelaşi an, la 24 iunie, de ziua hramului, de către mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti, fost călugăr şi stareţ al Mânăstirii Cozia. Ultima menţiune documentară despre viaţa schitului datează din 8 septembrie, 1837.
Ruinat în prima jumătate a veacului al XIX-lea, schitul a fost mutat pe actualul amplasament în anul 1986, prin sârguinţa şi efortul bunilor creştini ai familiei ing. Ioan Mihăilă din Călimăneşti. Biserica a fost rezidită, pictată şi împodobită cu o catapeteasmă sculptată în lemn. I s-a adăugat clopotniţa şi a fost dotată cu toate cele necesare pentru vieţuire şi stăreţie: policandre, sfeşnice împărăteşti, vase, veşminte, cărţi, trei clopote.
În apropierea schitului se găsesc ruinele unui turn roman, la poalele căruia, în apa lacului, se mai poate zări o stâncă ce poartă numele de „Masa lui Traian”.
Pelerini, credincioşi şi turişti deopotrivă, se abat pe malul lacului, atraşi fiind de această perfectă îmbinare a umbrelor istoriei cu expresia pitorească a credinţei ortodoxe.
