Jovan Markovic nu a reușit să impresioneze nici la FC Botoșani, chiar dacă patronul clubului și antrenorul echipei aveau mare încredere în calitățile fotbalistului crescut în Academia Universității Craiova. Acum, Valeriu Iftime a recunoscut că nu mai speră și că așteaptă ca președintele clubului să ajungă la o înțelegere cu atacantul care, cu ani în urmă, juca pentru echipa națională a României.
FC Botoșani renunță la atacantul oltean
„În Markovic am crezut până la meciul cu Craiova. Marius Croitoru a insistat pentru el. Dacă l-a luat și Hagi, înseamnă că știe el ce face. Dar este greu să-l mai refacem noi la Botoșani. Nu știu dacă mai am eu răbdare sau dacă Marius mai are răbdare cu el. La fiecare meci în care a intrat, a arătat rău. Nu vreau să-l mai boxez, dar cred că este un capitol închis.
Cel mai bine ar fi ca președintele să se înțeleagă cu el. În afară de faptul că va primi leafa ca un pensionar obosit, nu va mai juca. Am crezut mult în copilul ăsta, am insistat mult cu el. Mi-a zis și Marius: «Am încercat, nea Valeriu, și eu sunt dezamăgit, nu știu ce să fac cu el». E clar că mai căutăm un atacant care să-l țină pe Dumiter în formă. Marius crede că are talent, de aceea a insistat pentru el”, a spus Valeriu Iftime, potrivit Sport Total FM.
Jovan Markovic se poate întoarce la Universitatea Craiova
Jovan Markovic are un gol pentru FC Botoșani, în 10 partide jucate în acest sezon. Cota atacantului a ajuns la suma de 350.000 de euro, conform transfermarkt. În vârstă de 25 de ani, vârful rămâne un fotbalist care poate să își revină la forma cu care impresiona în competiția internă, atunci când juca pentru Universitatea Craiova.
Fotbalistul ar putea să primească o mână de ajutor chiar de la Universitatea Craiova, în iarnă. Dacă FC Botoșani nu îl mai vrea, Mihai Rotaru se poate orienta să îl cheme înapoi în Bănie pe atacant. Ofertele pentru Assad continuă să apară, în timp ce situația lui Steven Nsimba încă pare incertă. Astfel, craiovenii nu ar avea prea multe de pierdut, dacă l-ar transfera pe Jovan Markovic măcar până în vară, timp în care jucătorul ar avea ocazia să demonstreze dacă se poate integra sau nu într-un grup mult mai puternic al alb-albaștrilor.
Mihai Rotaru și-a făcut un obicei din readucerea foștilor jucători la Craiova. În ultimii ani, în Bănie au revenit fotbaliști precum Vătăjelu, Gustavo, Mitriță, Ivan, Martic, Rocha, Acka, Cicâldău, Fedele sau Screciu. Jovan Markovic poate să-și relanseze cariera în Bănie, poate chiar în Liga 3, unde echipa secundă a oltenilor țintește încă promovarea în B.



