Grindeanu recunoaște greșeala PSD: „Suntem rupți de realitate”

Delia Pătru
Grindeanu recunoaște greșeala PSD: „Suntem rupți de realitate”
Grindeanu recunoaște greșeala PSD: „Suntem rupți de realitate”

Sorin Grindeanu a recunoscut că a fost puternic afectat de controversele iscate în jurul ținutelor luxoase de la un botez din Timișoara, unde a fost naș. El și-a cerut scuze în fața românilor, recunoscând că evenimentul a transmis o imagine greșită și că partidul pare „rupt de realitate”.

Opulența de la botez: Sorin Grindeanu, afectat

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri seară, că a fost afectat după discuţiile despre ţinute luxoase de la botezul la Timişoara la care a fost naş. El a precizat că nu este un om bogat, dar nici sărac și îşi permite, naş fiind, să poarte un costum cu papion. Ţinutele extravagante ale unor participanţi, crede Grindeanu, au dat impresia că social-democraţii ar fi rupţi de realitate, scrie digi24.ro

Sorin Grindeanu a fost întrebat, miercuri seară, la Antena 3, despre botezul la care a fost naş, la Timişoara, şi unde au fost etalate ţinute luxoase.

„Încep prin a spune un lucru foarte clar: Partidul Social-Democrat nu e un partid perfect, nu e un partid imaculat şi nu am să pretind, ca preşedinte al PSD, că suntem aşa. Evident am fost afectat de acest eveniment”, a răspuns Grindeanu.

Acesta a precizat că, fiind al treilea om în stat, îşi permite o ţinută de naş, dar PSD a transmis „o imagine proastă, greşită”.

Grindeanu recunoaște greșeala PSD: „Suntem rupți de realitate”
Grindeanu recunoaște greșeala PSD Suntem rupți de realitate

Imaginea partidului și scuzele publice

„Vă spun sincer că, la nivel personal, evident, sunt un om care e al treilea om în stat şi are un salariu decent şi care îşi permite – nu sunt un om bogat, bet nu sunt un om sărac – care îşi permite să meargă, atunci când e naş, îmbrăcat într-un costum şi cu papion. Dar nu e vorba despre asta. Este vorba despre o imagine proastă, greşită şi pentru asta mi-am cerut eu scuze în faţa românilor şi vă recunosc că nu mi-am revenit câteva zile bune şi nici acum”, a mai declarat Grindeanu.

El crede că evenimentul a transmis imaginea că social-democraţii ar fi rupţi de realitate.

„Am chiar certitudinea că imaginea transmisă de noi a fost una că suntem rupţi de realitate. Că, în timp ce un an jumătate Bolojan a tăiat tot şi a dus România în cap, noi ne strângem undeva şi nu ne dăm seama, fiind veniţi noi la guvernare de o săptămână, nu ne dăm seama de realitate şi ăsta a fost motivul pentru care, în primul rând, am ieşit să-mi cer scuze. Sigur că nu pot să răspund pentru modul în care se îmbracă unii dintre colegii mei sau de soţiile domniilor lor, dar, ca preşedinte al Partidului Social Democrat, mi-am cerut scuze şi încerc şi în seara aceasta, dar vă asigur de ceva, că nu suntem rupţi de realitate”, a mai afirmat liderul PSD.

Replicile politice și acuzațiile de ipocrizie

Sorin Grindeanu a avut o reacţie la criticile venite dinspre liberali, în urma botezului de la Timişoara, a doua zi după eveniment. El a spus că regretă percepţia creată în rândul românilor care au resimţit puternic măsurile de austeritate din ultimul an.

Grindeanu a menţionat că nu va accepta, însă, niciodată criticile unor ipocriţi care au cheltuit, aşa, zeci de mii de euro ca să-şi viziteze familiile la Bruxelles, în weekend, ale celor care şi-au triplat indemnizaţiile, în ultima zi de mandat, sau, mai ales, din partea unora care făceau băi de şampanie pe iahturi şi stau în Washington D.C. într-o clădire de 45 de camere, pe banii românilor.

„În calitate de lider PSD, regret percepţia creată în rândul românilor care au resimţit puternic măsurile de austeritate din ultimul an. Consider că avem obligaţia să demonstrăm, prin ceea ce facem, că am înţeles acest lucru. Responsabilitatea noastră este să ne concentrăm pe ceea ce aşteaptă oamenii, venituri mai bune, locuri de muncă şi o economie care să repornească, iar românii trebuie să vadă această preocupare nu doar în declaraţiile noastre, ci mai ales în faptele noastre”, a menţionat liderul PSD.

Contextul evenimentului și participanții

Copilul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, a fost botezat de liderul social-democrat Sorin Grindeanu, într-un eveniment care a avut loc la Timişoara.

Imagini publicate pe reţelele sociale au arătat partenerele unora dintre liderii PSD în ţinute scumpe şi purtând blănuri. Sorina Docuz, tânăra parteneră a fostului premier PSD Marcel Ciolacu, a purtat o rochie gri pe care a accesorizat-o cu o blană care părea de şinşila. Internauţii care au văzut imaginile au comentat „luxul şi opulenţa”, fiind oameni care au avansat ideea că haina partenerei fostului lider PSD costă câteva zeci de mii de lei.

La eveniment au mai participat Lia Olguţa Vasilescu, ministrul delegat pentru învăţământ preuniversitar Sorin Ionescu, ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete, fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rafila, ministrul Muncii Florin Manole, primarul sectorului 4 Daniel Băluţă, fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol