„Deși se definește într-un loc drept un „visător răzvrătit și naiv”, dl. Preda nu mi se pare tocmai „naiv”, iar „visător” doar până la un punct. E mai curând un elegiac cogitabund, care caută un echilibru moral într-un peisaj de relativități deprimante.” – Gheorghe Grigurcu.
„În lipsa unor strategii de captațio premeditate, poezia lui Teodor Preda, onestă, discretă, cu intuiții surprinzătoare comunicate direct, dezvăluie năzuința poetului de a-și redescoperi identitatea autentică, amintirile, nostalgiile, gesturile naturale uitate în cețurile paradisului pierdut al copilăriei. Dincolo de orice urmă de afectare sau exhibare de sine, versurile dezvăluie esența entropică a omului, captiv într-o lume ligotată de unde încearcă să se salveze evadând spre o libertate interioară în care sunt proiectate toate speranțele, iluziile, duhurile senine ale anamnezei.” – Constantin M. Popa.
,,Atenția acordată desenului și cromatismului îi este consubstanțială poetului, de altfel, și cele mai multe texte, aparținând unor diverse perioade de creație, poartă urmele muncii de orfevrar, de căutător de imagini și efecte congruente, până la urmă, într-o superstiție a frumosului retoric, menit să clarifice, de nu cumva să și exorcizeze, relele întocmiri cacofonice, în toate sensurile, ale acestei lumi.” – Gabriel Coșoveanu.
Cineva, nu mai ştiu cine, zicea, simplu, reducând lumea la persoana lui, că poetul şi poezia există doar în linişte şi singurătate, dar mulţi credem, scriitori ori cititori, că ăsta e „universul creaţiei”. Din ceva poezii trimise mie, cred însă, că Teodor Preda, atât cât îi permite „timpul poeziei”, evadează „spre începutul altei clipe” unde, lăsând la o parte, în propria-i fiinţă, liniştea şi singurătatea de care vorbeam, „nu te jenezi/să fluieri în biserică/ spre bucuria lucrurilor mărunte vag agreate/ și-n gloria lor neștiută repeți aceleași gesturi/ de exemplu/ cum să ţii în mână ceașca fierbinte de cafea/ ce dorește o revărsare nebunească/ peste pereții translucizi/ ai tăcerii”, clipa fiind un labirint al timpului, în care „cineva desenează figuri geometrice pe oglindă/ cu aburul din gura lui Dumnezeu”, poetul, ca poeţii, încercând, cu sfială, să se descurce în vastitatea clipei.
TEODOR PREDA, n. 18 ianuarie 1948 în Ișalnița (Dolj). Clasele primare și gimnaziale le absolvă la Școala Generală Ișalnița și Școala Generală nr. 2 Traian din Craiova. În 1966 a absolvit liceul la Colegiul Național ,,Frații Buzești”, din același oraș. Absolvent al Facultății de Medicină Veterinară din Timișoara (1972). Funcționează ca medic veterinar și profesor de specialitate la Liceul de Medicină Veterinară din Malu Mare (Dolj).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Debut publicistic în revista „Sfârșit de Mileniu”, Craiova (1998).
Colaborează cu versuri la revistele: „Ramuri”, „Mozaicul”, „România literară”, „Luceafărul”, „Apostrof”, „Noul literator”, „Sfârșit de milleniu”, „Milenium”.
Volume publicate:
– Oasele timpului (2005),
– Crinul galben (2006),
– Copacul firii noastre (2007),
– 60 poeme de popas (2008),
– Exilul lăuntric (2010),
– Dincolo de transparențe (2014),
– Simplități subiective (2016)
Referințe critice:
Ionel Bușe, Petre Ciobanu, Gabriel Coșoveanu, Valentin Dascălu, Dumitru Duță, Gheorghe Grigurcu, Ion Hirghiduș, Emil Lungeanu, Ștefan Melancu, Daniela Micu, Mircea Moisa, Constantin M. Popa, George Popescu.
Premiul pentru excelență pe anul 2016 pentru volumul „Simplități subiective”, Editura Aius, Craiova, 2016.
