Ritmul este protagonistul serii
Luni, 31 august 2026, de la ora 19:00, Sala Filarmonicii „Oltenia” Craiova devine locul în care ritmul, eleganța și energia dansului se întâlnesc într-un concert estival cu intrare liberă. Sub genericul DANCE VIBES, Orchestra de Cameră – condusă de concertmaestrul Gabriel Niță – propune o călătorie muzicală în care pașii de dans nu se văd, dar se aud. De la temperamentul dansurilor românești și ungurești la rafinamentul marilor valsuri europene, programul aduce pe aceeași scenă ritmuri, stiluri și epoci diferite.
Se va auzi Dans țărănesc de Constantin Dimitrescu, urmat de celebrul Dans ungar nr. 5 de Johannes Brahms. Atmosfera se schimbă odată cu Valsul nr. 2 de Dmitri Șostakovici, pentru ca apoi să plutească, aproape cinematografic, prin intermediul Valsului florilor din Spărgătorul de nuci de Ceaikovski.
Iar de aici, dansul își schimbă din nou pașii: Rondo Veneziano, muzica lui Gian Piero Reverberi, preludiul din Carmen de Georges Bizet, inconfundabilele Valurile Dunării de Iosif Ivanovici, Humoresca lui Dvořák și ritmurile pline de culoare din Jocuri oltenești de Paul Constantinescu.
Un program pentru cei care iubesc muzica simfonică, dar și pentru cei care vor să o descopere într-o atmosferă relaxată, de sfârșit de vară.
Luni, 31 august 2026. Ora 19:00. Sala Filarmonicii „Oltenia” Craiova.
Veniți cu prietenii. Restul îl face muzica.
Intrarea este liberă.



