Editura Timpul, Iași, 2020
Cu mulți ani în urmă, primea premiul de debut în volum de poezie al prestigioasei edituri Eminescu. Din necunoscute motive, acel volum nu a mai apărut…
Între timp, autoarea volumului Blue. Retrograd a crezut că a tăiat din firul existenței creatoare poezia, că aceasta nu a fost decât pasageră, o trecere soldată cu premii și cu publicarea de texte în prestigioase reviste de cultură, spre ceea ce părea a-i fi adevărata vocație: cercetarea și publicarea de cronici, interviuri, studii, volume despre opera lui Mircea Eliade. Aparenta flamă a adolescenței Cristinei Scarlat s-a dovedit însă a fi mult mai mult. Lumea lui Eliade, entuziasmul cu care s-a apropiat (inedit) de țara scrierilor Maestrului i-au adus burse ce i-au facilitat studii de masterat, doctorat, postdoctorat în străinătate – la Paris, dar nu numai – pe urmele mentorului. S-a dovedit a fi pasiune pură, pentru că a urmat publicarea de volume cu alură absolut inedită în ceea ce privește receptarea operei lui Mircea Eliade pe plan internațional: adaptarea textelor literare și academice ale autorului român în variantă cinematografică, muzicală, dramatică, de spectacol multimedia etc. Un demers singular, inedit, al Cristinei Scarlat, care completează, în puzzle-ul Eliade, fațeta reală a Maestrului.
După ce, cu asupra de măsură, a creionat portretul Magistrului cu texte singulare, autoarea se reîntoarce spre poezie. Gestul editorial din noiembrie 2020 poate fi un memento reparatoriu a ceea ce ar fi trebuit să însemne momentul primei confirmări, din 1996. Sau poate că nu? Volumul de versuri Blue. Retrograd (2020) nu conține decât două texte din cele premiate în 1996, debutul editorial aducând în fața cititorilor texte noi, de concentrare extremă, marcate de experiențe, lecturi, răspunsuri, întrebări, în forță, redactate în ultimii doi ani. Există o certă evoluție, un nou start față de ceea ce avea de spus Cristina Scarlat în anii ̓90, dar tonul, textura textelor, magma din care acestea s-au născut rămân în aceeași notă: adânci, sonore, mult articulate, maturizate, concentrate la maxim.
Între Iar am fugit de pe cruce (1995) și seria Iov (2019-2010), se simte, clar, același fir director al esențelor care girează făptura eterică – poetică a autoarei, îmbogățit însă de un maxim concret al spuselor, fără loc de virgule, paranteze, giumbușlucuri neologice… Doar hermeneutice!
Scrise într-un flux concentrat, postmodern, lăsând cititorului variante de înțelegere/ alegere a sensului, într-un fin, alambicat și inteligent joc intertextual, textele sunt o reală provocare: aceea ca, după lecturi multiple, cititorul să-și aleagă varianta / scenariul care îi convine, conform texturii experiențelor intime personale. Căci marca textelor semnate de Cristina Scarlat este, fără îndoială, invitația la lectura multiplă! Sensul, ca într-un balet elegant, nu se lasă devoalat decât după câteva piruete de lectură! Scenariul textelor este, și el, complex. Scenariul interior, pe care cititorul – în încercări multiple, invitat să pună el însuși marcajele/ bornele sensului – este unul cu surprize. Mai mult ca sigur, în multe dintre textele autoarei, cititorul se va regăsi în propria poveste / experiență de viață, alta decât cea descrisă de autoare. Ceea ce doar schema și deschiderea postmodernă a spunerii / scrierii le pot justifica / exprima / nuanța/ permite.
BLUE. Albastru? Tristețe? Retrogradare… a cui? Bineînțeles, alegere postmodernă. Cititorul are variante, e liber în țara de sensuri, le poate plia pe cele ale autoarei pe ale lui, personale.
Un debut (poetic) cu surprize hermeneutice, cu siguranță, după decade de exerciții editoriale în arta interpretării!
