Artistul plastic Silviu Bârsanu a decedat joi, 8 aprilie, la spitalul din Turnu Severin, în vîrstă de doar 56 de ani.
Silviu Bârsanu s-a născut la Craiova în data de 3 august 1965, a fost un plăsmuitor în grafică, acuarelă, pictură și sculptură. A absolvit Institutul de Arte Plastice şi Decorative „Nicolae Grigorescu” Bucureşti în 1989, iar din 1990 a fost profesor la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova. Din 1992 a fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Craiova, o perioadă de șase luni fiind chiar președintele filialei.
A participat cu lucrări de pictură, acuarelă, grafică, sculptură în Europa (Franţa, Italia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria ), Asia (Japonia) şi, evident, în România. Dintre premiile conferite, amintim: Premiul „Sorin Novac”, Muzeul de Artă Craiova (2006), Premiul Muzeului de Artă, Salonul de Sud, Râmnicu Vâlcea (1998), Premiul pentru pictură, Salonul Naţional, Reşiţa (1997). Artistul își semna lucrările sub semnul distinctiv „S13”.
La implinirea vârstei de 51 de ani a artistului, grupul său de prieteni din Craiova, reuniţi sub „bagheta“ arhitectului-muzician Cristian Ciomu, au susținut un preambul artistic, la Muzeul de Artă – Palatul „Marincu“ din Calafat, un eveniment cultural aparte care s-a intitulat la „Răscruci” – un atelier de creativitate spontană de muzică, poezie, dans, teatru.
Fănuș Neagu l-a catalogat pe Silviu Bârsanu ca fiind unul dintre „frumoșii nebuni ai Craiovei artistice”, un artist plastic nonconformist. Criticul Cătălin Davidescu l-a definit pe Silviu Bârsanu ca fiind un „rebel de viţă nobilă”. În replică, Silviu Bârsanu i-a răspuns: „Posibil să aibă dreptate. Da, şi eu sunt un rebel de viţă nobilă oltenească! Şi-mi place şi vinul de viţă nobilă…”
Eminescologul și filosoful Constantin Barbu, bun prieten al pictorului, a declarat în exclusivitate pentru cotidianul.ro: „Silviu Bârsanu, prieten vechi, este un mare pictor și un artist rebel care „sparge” adjectivele. A plecat din viață exact cum a trăit în viață: fulgerător și șocant. Tot ce îmi amintesc despre el este viu, ca Silviu însuși.
În podul casei părintești își amenajase Atelierul și avea acolo sute de tablouri. Îmi amintesc și acum ce bucuros a fost cînd am pus la cale celebrul portret al lui Eminescu (strălucind și prin foița de aur de 24 karate, cu care a tras cîteva linii inspirate pe pînză), portret care a avut destinația de dar pentru Muzeul Eminescu din Bârlad.
Superbe sînt portretele pe care le-a făcut Silviu Bârsanu celebrilor mei prieteni Cioran, Noica și Șora. Dacă memoria mea încă funcționează, lui Cioran i-a făcut 100 de portrete (o parte expuse în Accademia di Romania din Roma), lui Noica 5 portrete în peniță, iar lui Șora, cred, tot 100 de portrete color.
O clipă extrem de vie este vizita pe care i-a făcut-o Derrida la Expoziția sa din Craiova. Derrida era invitatul Universității din Craiova, ca Doctor Honoris Causa al Facultății de filologie. Derrida a privit cu interes un anumit tablou al lui Silviu Bârsanu și, observînd că îi place tabloul, l-am întrebat dacă și-l dorește. Atunci l-am rugat pe Silviu să facă pe loc operațiunile, cele cuvenite. Într/un mod cu totul original, Silviu a detașat pînza cu un cuțit, s-a înțepat la un deget și a iscălit pînza pe spate. Totul a durat 25 de secunde, iar de atunci au trecut 25 de ani.
Acesta era „mecanismul” mental al acestui pictor excepțional. Silviu Bârsanu, prietenul meu”.
