Multe din produsele considerate tradiționale românești pe care le servim la masa de Crăciun se fac pe baza unor rețete vechi de mii de ani.
Toba– originea ei vine din Evul Mediu, e de sorginte europeană, dar e neclar unde anume s-a produs prima oară. Unii spun că în Marea Britanie. O carte de bucate de acolo, datând din 1732 intitulată The Compleat City and Country Cook avea o rețetă de tobă. Deși cartea recomanda toba ca delicatese pentru înalta societatebritanică, toba era o mâncare rustică, făcută de cei care nu își puteau permite cele mai bune bucăți de carne. Americanii îi spun Head Cheese, olandezii hoofdkaas. Se face de obicei din carne de porc, dar există variante din carne de vițel sau oaie.Există foarte multe tipuri de tobă în lume, cu ingrediente care variază foarte mult.
Caltaboșul (sângeretele) . E menționat pentru prima oară în Odiseea lui Homer , cântul al 18-lea: Pe focul/ Din vatră-aici sunt puse burți de capre / Ce le-am umplut cu sânge și grãsime / Și le pãstrãm de cinã. De asemenea, o rețetă de sângerete mai găsim în Cartea a doua din De Re Coquinaria a lui Apicius („Despre gătit”). Rețeta instruiește bucătarii să ia „gălbenușurile a șase ouă fierte tari, nuci de pin tocate, ceapă, amestecați cu sânge și carne, apoi adăugați piper macinat si umpleți intestinul cu acest amestec”
Cârnații. Provin de acum 5000 de ani din Sumeria (Irakul de azi). Cârnații au fost creați inițial din două motive: unul, pentru a folosi orice bucată de carne, cât de mică ar fi astfel încât nimic să nu se irosească, și doi, prin adăugarea se sare și prin afumareera o modalitate de a conserva un fel de mâncare”, explică Gary Allen, autorul cărții Sausages: A Global History. Cuvântul „cârnat”, provine din cuvântul latin salsus, care înseamnă „sărat” . Cârnații sunt carne tocată și îndesată în interiorul unei carcase.Carnea poate fi aproape orice proteină animală, de la cangur la crustacee, deși este de obicei de porc și, într-o măsură mai mică, de miel sau de vită.
Salata de beuf. Rețeta originală a fost pentru prima dată preparată în anul 1860 de bucătarul belgian Lucien Olivier, un bucătar rus de origine franco-belgiană, proprietar al restaurantului L’Ermitage din Moscova. Decedat la vârsta de 45 de ani, nu i-a dezvăluit niciodată secretele, chiar dacă unul dintre cei doi bucătari care-l ajutau au încercat apoi să recreeze invenția, fără a reuși pe deplin. După 1905 numeroși bucătari din tot estul Europei au inventat rețete asemănătoare, dar înlocuind ingredientele originale cu altele mai ieftine, punând carne de pui sau de vită (în franceză boeuf însemnând „vită”), scrie hotnews.ro
Sarmalele. Deși nu e clar unde s-a făcut prima sarma, originile ei pot fi urmărite până acum 2000 de ani, fiind gătite de evreii de atunci. Rețele variază- cea originală evreiască conținând (pe lângă amestecul de carne tocată învelit în foi de varză) și stafide, zahăr brun, lămâie și roșii
Piftie. Cea mai veche rețetă detaliată de piftie se găsește în Le Viandier, o colecție de rețete „haute cuisine” produse în anii 1300. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, legendarul bucătar francez Marie-Antoine Carême a perfecționat arta de a face piftie, ducând acest preparat la curtea imperială a lui Napoleon.
