Au peste 70 ani, dar încă muncesc. Trăiesc din banii adunaţi de pe o zi pe alta, din muncă. În Piaţa Centrală din Craiova şi mai ales la tarabele improvizate în afara pieţei, la vânzare stau bătrâni. Deşi cu chipul brăzdat, munca nu-i doboară şi nici nu se plâng. Fructe, legume, flori, verdeţuri, tot ce au prin grădini le aduc spre comercializare. Vin din afara Craiovei ca să câştige un ban, deşi la vârsta lor ar trebui să-şi ducă bătrâneţile în linişte.
Pe tanti Mariana o găsim în picioare, iar pe ciment are pusă plasa de rafie unde îşi ţine cu grijă, marfa. Câteva pungi cu măceşe. Ne spune că a mai avut şi dragavei, dar reuşise să-l vândă.
„Vând măceşe cu trei lei punga, un kilogram. Păi, ce să fac maică. Din măceşe poţi să faci ceai, vin. Eu vin de la Podari, facem naveta cu maşina de Podari, mă costă 70 mii, 7 lei cum se zice acum. Nu venim în fiecare zi, că la o săptămână mai facem rost de măceşe, când trebuie culese măceşele. Mai vin şi cu dragavei, un leu punga. Eu am 76 ani. Am un nepot de 29 de ani, au murit părinţii lui, maică-sa, taică-său, e destul de greu, dar ce să faci. Nici el nu are serviciu, îşi caută, trebuie să trăim cumva”, ne spune tanti Mariana.
O altă bătrână aflată lângă tanti Mariana, are marfă puţin mai bogată. Femeia are plante şi fructe ce se pot folosi în scop terapeutic. Ce atrage clienţii sunt mălinele, necunoscute pentru mulţi, dar foarte bune pentru sănătate. Trudeşte zi de zi fiindcă este nevoită. Pensia este mică, iar banii nu ajung.
„Eu aduc măline din pădure de la Rojişte. Sunt bune, olele, să faci sirop, faci de trei-patru ori, toată iarna faci, este cinci lei kilogramul. Am adus şi pomul, să ia lumea să pună, tot cu cinci lei. Am şi măceşe cu trei lei punga, dar am adus doar şase pungi, că nu mai sunt doamnă, eu veneam cu plasa mare. S-au fript după dogoarea de astă-vară. E greu că le aduni, uite bob cu bob şi stai cocoţat în pom. Acestea se coc rânduri, cum sunt cireşele, nu toţi deodată, ai văzut unii iasă din mai, alţii mai târziu, aşa şi ăştia. Sunt bune şi de mâncat, olele, le ia lumea pentru diabet, le bagă în punguliţe, le pui pitite la ladă şi mănâncă din ele.”
În timp ce vorbim cu bătrâna, trec oamenii şi se întreabă ce sunt acele fructe. Bătrâna le recomandă cu toată inima.
„Unii nu ştiu ce sunt, dar alţii iau cu căldările. Sunt buni şi de ficat şi de orice. Avem şi pepeni de băgat la murat, sunt foarte buni, nu ai treabă. Vin cu ginerele cu maşina, aduce mai multe femei la piaţă, are apartament aici, dar şade mai mult la ţară. Fac doar un milion pe zi, am şi codiţa şoricelului şi sunătoare. Din asta mă întreţin, păi, da’ cum, pun fasole, pui orice. E greu, dar ce să facem”, ne spune o altă femeie.
Și alte bătrâne, deşi au glasul slăbit, când treci pe lângă ele, parcă îţi şoptesc şi te roagă să le scapi şi pe ele de marfa pe care o au. Vin cu mărar, pătrunjel, leuştean, ceapă şi îţi vând şi trei legături la un leu, doar, doar să se aleagă cu ceva.
„Mai vând dragavei, ca să ajut şi copiii, vremurile sunt grele acum, la oraş trebuie multe, am şi nepoţii mici, se duc la şcoală, şi le trebuie şi lor un ban. Și dacă tot mai avem încă posibilitatea să muncim şi uite din puţinul nostru, venim aici să vindem. Este marfă proaspătă, mulţi cumpără şi pentru că vor să ne ajute, dar ştiu şi că oricum e bine”, ne mai povesteşte o altă comerciantă.
Vânzarea nu merge întotdeauna bine, însă bătrânele nu se lasă şi nu se feresc de muncă.
„Sunt zile şi zile, când venim cu puţină marfă, reuşim să dăm tot, dar uneori ne mai întoarcem şi cu ele acasă. Pensia e mică, mai muncim şi la piaţă, acum când mai avem putere”, spune o altă bătrână.
