Marele actor francez care a încetat din viață, duminică, la 88 de ani, ocupă un loc unic în viața românilor. Este vorba de faimosul cojoc ce a devenit „alendelon” pentru românii anilor 60, 70 și 80, confecționat din blană de miel, cu guler din blană.
Deși a purtat o variantă a faimosului cojoc și în câteva scene din pelicula „Rocco și frații săi”, din 1963, adevărata lui popularitate în România va veni după un film mai puțin reușit, „A fost cândva un hoț”, care a putut fi vizionat și în țara noastră începând din 1965, anul lansării, Cinematograful Floreasca fiind primul loc unde a putut fi văzut, potrivit newsweek.
Filmul a intrat în conștiința colectivă pentru aproape patru decenii nu atât datorită prestației protagoniștilor, Ann Margret fiind partenera lui Delon din peliculă, cât mai ales datorită unui detaliu, nesemnificativ în aparență – cojocul din blană de miel purtat de Alain Delon în film.
Pentru România, cojoacele nu erau deloc o noutate, ele confecționându-se curent de decenii și fiind purtate mai ales de țăranii înstăriți.
Avea croială de palton drept 3/4 la un singur rând de nasturi, buzunare aplicate, revere scurte și guler lat, nefiind considerată o îmbrăcăminte potrivită pentru oraș. După apariția acestui film, cojocul numit acum „cojoc Alain Delon” sau pe scurt alendelon a cunoscut un succes fulminant, cererea de astfel de cojoace devenind uriașă, conform blogului Mizeria istoriei.
Așa se face că numele lui Alain Delon a devenit substantiv comun, existând în dex cuvântul alendelon: haină scurtă din piele de oaie, cu guler de blană, scrie euronews.
În România, „cojocul alandelon” a fost produs la Orăștie − care avea să devină întreprinderea Vidra, nume ce va deveni celebru printre români și nu numai.
Potrivit sursei citate, moda „alendelonului” a impus o schimbare a acestui lucru, solicitările devenind uriașe. E drept, cea mai mare parte a producției era exportată în Uniunea Sovietică, dar ajungea și în Franța sau Italia.
„Italienii plăteau, în medie, 200 de dolari americani pentru un cojoc, în timp ce rușii ofereau 225 de dolari pe o bundă. În plus, italienii erau foarte exigenți, solicitând diverse modele și culori”, declara Emil Romcea, care a fost timp de 25 de ani director comercial la Vidra Orăștie, conform pressone.ro.
Prețul unui astfel de cojoc la nivelul anului 1965, când a apărut prima oară, era de circa 2.000 – 3.000 de lei, în condițiile în care salariul mediu net era de 1.028 de lei.
