Cupa Regelui și Cupa Reginei, respectiv Cupa Unirii la Oină, competiții desfășurate sub Înaltul Patronaj Regal, se vor desfășura în zilele de 26 și 27 septembrie 2026, pe Stadionul Cotroceni, care devine casa sportului național.
„Evenimentele aduc în inima Capitalei una dintre cele mai autentice expresii ale tradiției sportive românești și propun publicului două zile dedicate performanței, identității și continuității unui sport cu rădăcini adânci în istoria României”, transmis organizatorii.
ACS Galicea Mare joacă în Cupa Reginei la Oină
Pe 26 septembrie, de la ora 11:00, se dispută Cupa Reginei, între Clubul Sportiv Hida și Asociația Clubul Sportiv Galicea Mare. Cele două echipe ajung la această confruntare cu rezultate importante în ultimii ani. A.C.S. Galicea Mare este deținătoarea trofeului Cupei Reginei, după victoria din ediția 2025, în timp ce C.S. Hida merge în București după rezultate importante obținute în competițiile naționale.
C.S. Hida:
- Locul I– Cupa României 2024
- Locul I – Cupa Federației 2024
- Locul I– Campionatul Național de Senioare 2025
- Locul I – Cupa României 2025
A.C.S. Galicea Mare:
- Locul I – Cupa Federației 2025
- Locul I – Cupa României 2022
- Locul I – Cupa Federației 2023
- Locul I – Cupa Reginei 2025
Cupa Unirii la Oină va reuni în București echipe reprezentative ale României și Republicii Moldova, într-o competiție care depășește granițele unei simple întreceri sportive. Este o întâlnire între două țări unite prin istorie, cultură, tradiții și aceeași pasiune pentru oină.
Cum s-a ales arena
„Alegerea Stadionului Cotroceni pentru această manifestare are o puternică valoare simbolică. Pentru două zile, arena din București va deveni punctul de întâlnire al oinei, locul în care tradiția și performanța se întâlnesc în fața publicului. Cele două evenimente sunt mai mult decât simple competiții. Sunt o invitație adresată românilor de pretutindeni să redescopere un sport care face parte din patrimoniul nostru cultural și sportiv și să privească spre viitorul oinei cu încredere. Într-o perioadă în care sportul românesc are nevoie de modele, de tradiții păstrate și de noi generații care să le ducă mai departe, oina își găsește locul în centrul atenției, chiar în Capitala României”, explică organizatorii.



