Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) informează, joi, că un cetăţean român se află printre pasagerii trenurilor implicate în tragedia feroviară din Spania. Autoritățile pun la dispoziția cetățenilor numere dedicate de telefon și linii de permanență pentru asistență consulară.
MAE confirmă: Un român, rănit în Spania
Potrivit MAE, bărbatul a confirmat că a fost rănit şi că a primit îngrijiri medicale, dar nu a fost internat. În cursul zilei de joi, românul va fi supus unor investigaţii medicale suplimentare.
Sursa citată informează, cu privire la accidentul feroviar grav din provincia spaniolă Toledo că, în după-amiaza de 28 octombrie 2026, consulul României la Ciudad Real şi ataşatul pentru afaceri interne din cadrul Ambasadei României la Madrid s-au deplasat, în regim de urgenţă, la locul accidentului, pentru a obţine informaţii oficiale cu privire la cetăţenia şi identitatea persoanelor decedate şi rănite.
De asemenea, ministerul precizează că echipa oficiului consular de la Ciudad Real a fost suplimentată cu un consul din cadrul Consulatului General al României la Madrid, pentru sprijin în gestionarea activităţii pe perioada crizei generate de accidentul sus-menţionat.
„Totodată, ca urmare a demersurilor întreprinse de reprezentanţii oficiului consular şi pe baza informaţiilor incluse în listele persoanelor care achiziţionaseră bilete pe rutele operate de cele două trenuri implicate în accident, a fost identificat un pasager cetăţean român. Oficiul consular a contactat cetăţeanul, care a confirmat că a suferit răni în urma accidentului, a primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să parcurgă investigaţii medicale suplimentare în cursul zilei de astăzi”, precizează MAE.
MAE: Verificări și asistență consulară în Spania
Potrivit aceleiaşi surse, până la acest moment, autorităţile spaniole nu au notificat Consulatul României la Ciudad Real cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime, iar la nivelul oficiului consular nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară.
Reprezentanţii Consulatului României la Ciudad Real şi ataşatul pentru afaceri interne din cadrul Ambasadei României la Madrid continuă dialogul permanent cu autorităţile locale şi sunt pregătiţi să acorde asistenţa necesară, conform competenţelor, dacă situaţia o va impune.

Numere de contact pentru cetățenii români
MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Ciudad Real: +34 926 226 825, +34 926 274 805, +34 926 256 925, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Consulatului României la Ciudad Real: +34 609 513 790.
Citește și: Doliu național în Spania, după catastrofa feroviară



