Federația Română de Fotbal a organizat, la Stadionul Arcul de Triumf din București, seminarul național din cadrul proiectului european LIAISE II (Liaison-based Integrated Approach to Improving Supporter Engagement 2), reunind reprezentanți ai cluburilor afiliate FRF, ai autorităților și ai structurilor responsabile de siguranța și securitatea competițiilor sportive.
„Evenimentul face parte din activitățile de formare și dezvoltare instituțională prevăzute în cadrul proiectului și a avut ca obiectiv consolidarea cooperării dintre cluburi, autoritățile competente și Ofițerii de Legătură cu Suporterii (SLO), precum și promovarea dialogului ca instrument esențial pentru organizarea în siguranță a meciurilor de fotbal”, transmite FRF.
Pe parcursul seminarului au fost abordate teme esențiale pentru dezvoltarea unui mediu fotbalistic sigur, primitor și incluziv, printre care:
- rolul și responsabilitățile Ofițerilor de Legătură cu Suporterii (SLO);
- cooperarea dintre cluburi, suporteri și autoritățile publice;
- schimbul de informații între actorii implicați în organizarea meciurilor;
- coordonarea operațională în ziua jocului;
- exemple de bune practici europene privind relația cu suporterii;
- aplicarea modelului integrat de siguranță, securitate și servicii recomandat la nivel european.
Agenda seminarului a inclus prezentări tematice, studii de caz și sesiuni interactive dedicate consolidării încrederii și cooperării dintre toate părțile implicate în organizarea competițiilor sportive. Participanții au avut oportunitatea de a analiza provocările actuale din fotbalul românesc și de a identifica soluții comune pentru dezvoltarea dialogului cu suporterii și îmbunătățirea experienței spectatorilor.
La activitate au participat reprezentanți ai Federației Române de Fotbal, ai cluburilor afiliate, ai structurilor de ordine publică și ai altor organizații implicate în gestionarea și organizarea evenimentelor sportive, seminarul oferind o platformă valoroasă pentru schimbul de experiență și bune practici.


