Călin Georgescu rămâne după gratii. Decizia, definitivă!

Delia Pătru
Călin Georgescu rămâne după gratii. Decizia definitivă
Călin Georgescu rămâne după gratii. Decizia definitivă

Călin Georgescu rămâne în arest. Curtea de Apel Bucureşti a decis miercuri prelungirea cu încă 30 de zile a mandatului de arestare preventivă în dosarul de înșelăciune, după ce, anterior, Tribunalul București hotărâse eliberarea sub control judiciar, iar procurorii au făcut contestație. Decizia CAB este definitivă.

Decizie finală: Călin Georgescu rămâne în arest încă 30 de zile

Reamintim că mandatul de arestare preventivă în cazul lui Călin Georgescu expira miercuri, la miezul nopții. În arest preventiv rămâne şi complicele lui Călin Georgescu, Ionel Rusen. Conform deciziei definitive a judecătorilor de la Curtea de Apel București, Călin Georgescu rămâne în arest până la 27 noiembrie, inclusiv, scrie hotnews.ro


Minuta deciziei CAB

„Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpat împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția Penală.

Admite contestația formulată de PICCJ-DIICOT împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția Penală, pe care o desființează și rejudecând: Dispune prelungirea măsurii arestării preventive cu privire la inculpați, pe o perioadă de 30 de zile, de la 29.10.2026 și până la 27.11.2026, inclusiv. (…) Definitivă”.

Cine sunt magistrații care au luat decizia

Cei doi judecători de la Curtea de Apel București care au decis prelungirea arestului preventiv sunt Andrei Buliga (președintele completului) și Dragoș Valentin Mirea.

Judecătorul Mirea este cel care în luna septembrie a înclinat balanța decisiv în favoarea prelungirii arestării preventive a lui Călin Georgescu, după ce s-a constituit complet de divergență. Fost polițist, Mirea a intrat în magistratură în 2017 (Judecătoria Cornetu, Tribunalul Ilfov, ulterior Curtea de Apel București).

Judecătorul Buliga este și el fost polițist, potrivit PressHub. Și-a început cariera de magistrat la Giurgiu, fiind detașat la Curtea de Apel București. Buliga este magistratul care a decis achitarea medicului Mircea Beuran și a făcut parte din completul care a decis anularea condamnării fostului șef al Fiscului, Sorin Blejnar.

Călin Georgescu, după gratii. Contextul juridic și parcursul dosarului

Fostul candidat la alegerile prezidențiale se află în arest preventiv din 29 septembrie, iar DIICOT a cerut prelungirea acestei măsuri. Luni, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea procurorilor și a decis ca Georgescu să fie eliberat din arest și plasat sub control judiciar. Hotărârea nu a fost definitivă.

Anterior, vineri, Curtea de Apel București a respins definitiv cererea lui Călin Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, după ce, în 13 octombrie, Tribunalul București a admis cererea inculpatului.

Georgescu a fost arestat sub acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Călin Georgescu rămâne după gratii. Decizia definitivă
Călin Georgescu rămâne după gratii Decizia definitivă

Detaliile anchetei DIICOT

Ancheta a pornit de la o plângere depusă la DIICOT de un om de afaceri din Buzău, Răzvan Leu, care susține că a fost păgubit cu 1,1 milioane de euro.

Conform procurorilor, Leu l-a cunoscut pe Georgescu prin intermediul unui prieten comun, Ion Negoescu, iar politicianul i-a propus implicarea într-o afacere cu tranzacții cu metale prețioase.

  • Linia de credit: Afacerea avea nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro.
  • Intermediari: Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu Ionel Rusen, care i-a prezentat un cetățean italian, Massimiliano Arena (reprezentantul unei bănci din Elveția).
  • Garanția solicitată: Pentru obținerea creditului, lui Leu i s-a cerut o garanție de 1 milion de euro, din care 100.000 de euro ar fi trebuit să finanțeze campania lui Georgescu la prezidențiale (existând inclusiv un plan de cheltuieli).
  • Extinderea sumei: Victima a fost convinsă să transfere încă 100.000 de euro, cu promisiunea majorării împrumutului la 15 milioane de euro.

Deoarece împrumutul nu s-a mai realizat, omul de afaceri a cerut restituirea garanției de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai recuperat banii. În același dosar, lui Ionel Rusen i-a fost respinsă contestația privind arestul preventiv pe 21 octombrie.

Citește și: Călin Georgescu, audiat în arest: Al 5-lea dosar penal

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol