A aruncat gunoiul pe câmp și s-a trezit cu el în curte

Nedelea Raluca
A aruncat gunoiul pe câmp și s-a trezit cu el în curte
A aruncat gunoiul pe câmp și s-a trezit cu el în curte

Un bărbat din orașul Băilești, județul Dolj, a aruncat deșeuri din construcții pe un câmp. El s-a trezit cu tot gunoiul abandonat înapoi în propria curte.

Primarul orașului a dispus strângerea deșeurilor și returnarea lor direct la domiciliul bărbatului. Măsura a fost luată după ce localnicul a fost surprins pe camerele de supraveghere.

Bărbatul este o cunoștință mai veche a autorităților locale. El a fost amendat de nouă ori în ultimele două luni pentru abandonarea ilegală a mizeriei.

Surprins de camere și amendat repetat pentru gunoiul aruncat

Deșeurile din construcții au fost adunate de angajații serviciilor locale. Ele au fost transportate înapoi la proprietar, din dispoziția expresă a primarului.

Gunoiul a fost descărcat și aruncat peste gard, direct în curtea bărbatului. Autoritățile l-au identificat ușor cu ajutorul camerelor de supraveghere din oraș.

Nu este prima dată când localnicul este sancționat. În ultimele două luni, el a primit nouă amenzi pentru aruncarea deșeurilor în locuri nepermise. Cea mai recentă sancțiune a fost aplicată săptămâna trecută, când bărbatul și-a abandonat deșeurile chiar în curtea unei grădinițe.


Punctul de vedere oficial

„Am găsit soluția la gunoi!! Îl ducem înapoi”, a transmis, pe o rețea de socializare, primăria Băilești.

Citește și CFR Călători: Modificări pe ruta Târgu Jiu – Ecaterina Teodoroiu

sursa foto-video: FB/ Primăria Municipiului Băilești

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol