Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Celaru, județul Dolj, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. El este cercetat pentru violare de domiciliu, lovire sau alte violențe, amenințare și hărțuire.
O tânără de 20 de ani, din Craiova, a sunat la 112. Aceasta a semnalat că fostul său concubin a venit la locuința sa și o amenință mama cu violența. La scurt timp, a revenit cu un al doilea apel pentru a anunța că mama sa a fost agresată fizic.
Intervenția polițiștilor și măsurile luate
Echipajele de poliție au ajuns imediat la fața locului. Bănuitul a fost identificat în apropierea imobilului și dus la audieri.
Oamenii legii au constatat că suspectul a intrat fără drept în casă și a lovit femeia de 47 de ani. De asemenea, el și-a hărțuit fosta iubită pe stradă și a amenințat-o.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului și au stabilit că există un risc iminent. S-a emis ordin de protecție provizoriu și s-a dispus monitorizarea electronică a agresorului. Tânărul a fost introdus în Arestul IPJ Dolj.
Punctul de vedere oficial despre tânăr
„Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Celaru, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, lovirea sau alte violențe, amenințare și hărțuire.
În fapt, în dimineața zilei de 20 octombrie a.c., ora 09.32, polițiștii au fost sesizați de o tânără, de 20 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, fostul său concubin, de 28 de ani, s-a deplasat la locuința apelantei și o amenință pe mama sa cu acte de violență. În decurs de câteva minute, apelanta a revenit cu al doilea apel telefonic, anunțând faptul că mama sa ar fi fost agresată fizic de tânăr.
Polițiștii deplasați de urgență la fața locului l-au identificat pe tânăr, în proximitatea imobilului, acesta fiind condus la audieri.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că tânărul ar fi pătruns fără drept în locuința apelantei și ar fi agresat-o fizic pe mama acesteia, de 47 de ani. Totodată, acesta ar fi urmărit-o pe fosta concubină pe stradă, în mod repetat, adresându-i acesteia amenințări cu acte acte violență.
În conformitate cu prevederile legale, tinerei i-a fost aplicat formularul de evaluare a riscului, rezultând risc iminent, motiv pentru care a fost emis ordin de protecție provizoriu, precum și monitorizarea electronică a agresorului.
De asemenea, în urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat de poliţişti, sub supravegherea procurorui de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a dispus reținerea tânărului, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, a spus Poliția Dolj.
Citește și Subprefectul USR Olt a demisionat




