Actorul Cuzin Toma (49 de ani) a fost reținut de polițiștii din Teleorman după un accident în comuna Peretu. Verificările au arătat că actorul avea dreptul de a conduce suspendat încă din mai 2025. Cercetările sunt derulate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Cuzin Toma este extrem de cunoscut pentru rolul „Firicel” din serialul „Las Fierbinți” de la PRO TV.
Actorul Toma Cuzin , reținut
Luni, în jurul orei 18:45, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au fost sesizați cu privire la un accident rutier soldat cu pagube materiale, produs pe raza comunei Peretu, județul Teleorman, scrie news.ro
În timp ce se deplasa din direcția Alexandria către Roșiori de Vede, un bărbat în vârstă de 49 de ani nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de vehiculul din fața sa, intrând în coliziune cu acesta. Surse judiciare au confirmat că la volanul autoturismului se afla actorul Cuzin Toma.

Verificările poliției: Permis suspendat și teste medicale
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că actorul figura cu dreptul de a conduce suspendat încă din data de 22 mai 2025.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Teleorman au oferit detalii oficiale privind intervenția:
”La testarea cu aparatul etilometru, rezultatul a fost zero, iar după testarea cu aparatul DrugTest, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării de mostre biologice, conform legii”, a arătat IPJ Teleorman.
Rezultatele testării și reținerea actorului
În urma testării cu aparatul Drugtest, au fost relevate prezențe ale unor substanțe interzise, motiv pentru care se așteaptă rezultatul oficial al analizelor prelevate și trimise la Medicina Legală.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede într-un dosar penal deschis pentru conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat.
Cuzin Toma mai fusese depistat în trafic de polițiști și a ieșit pozitiv la consumul de substanțe interzise. În 2022, el a fost condamnat la un an de închisoare după cum relata Adevărul.ro, după ce a fost prins în 2018 conducând fără carnet, băut și după ce a luat cocaină. Decizia de condamnare a fost una cu amânare a pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.
Citește și: Amendă de 4.000 de lei pentru un transport de cherestea




