Donald Trump vrea să redenumească un ocean

Delia Pătru
Donald Trump vrea să redenumească un ocean
Donald Trump vrea să redenumească un ocean

Președintele american Donald Trump a lansat, sâmbătă, ideea de a redenumi Oceanul Atlantic sau Oceanul Pacific în „Oceanul Trump” sau „Oceanul Americanilor”. Propunerea este cea mai recentă dintr-o serie de redenumiri inițiate de liderul de la Casa Albă, după Golful Mexic, devenit „Golful Americii”, și Lacul Ontario, rebotezat „Lacul America”, scrie news.ro

Donald Trump vrea un ocean cu numele său

În fața unui public entuziast, în cadrul unui miting electoral la Clarksville, în Tennessee, Trump a declarat:

„Mă gândeam fie la Atlantic, fie la Pacific (…) L-am putea numi «Oceanul Trump»… sau «Oceanul Americilor», ceva de genul acesta. Înainte să plec, cred că ar trebui să avem un ocean.”


O serie lungă de redenumiri geografice

Această nouă propunere se înscrie într-o serie de inițiative de schimbare a unor denumiri geografice consacrate.

Președintele SUA a luat deja decizia, în ianuarie 2025, de a redenumi Golful Mexicului în „Golful Americii”, stârnind tensiuni puternice cu țara vecină.

Donald Trump vrea să redenumească un ocean
Donald Trump vrea să redenumească un ocean

Donald Trump, tensiuni diplomatice cu vecinii SUA

La sfârșitul lunii august, locatarul Casei Albe a semnat un decret prin care Lacul Ontario, situat la granița dintre Statele Unite și Canada, ar urma să devină „Lacul Americii”. Și în acest caz, partea canadiană a fost nemulțumită de idee.

Luna trecută, a venit rândul statului New Mexico să se afle în vizorul său. Trump a propus redenumirea acestuia în „Noua Americă”, nume pe care îl considera „mai prestigios” pentru acest teritoriu „cu un potențial incredibil”.

De la Strâmtoarea Ormuz la Centrul Kennedy

Tot la începutul lunii trecute, el a sugerat ca Strâmtoarea Ormuz să fie redenumită Strâmtoarea Trump.

Pe plan intern, el a vrut ca Centrul Kennedy să poarte și numele lui, dar justiția i-a respins acest demers.

Citește și: SUA a blocat programările de vize la nivel global

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol