Cosmin Vasile face anunțul momentului pentru județ: „Doljul este pregătit pentru următorul val de investiții”

Anghel Catalin
Cosmin Vasile face anunțul momentului pentru județ
foto: Facebook

Ambasadorul Republicii Turcia în România și reprezentanții a peste 36 de companii din industria automotive au fost prezenți în Bănie, unde s-au întâlnit cu președintele Consiliului Județean Dolj – Cosmin Vasile. Cu această ocazia, autoritățile județene au purtat discuții despre viitoarele proiecte pe care doljenii le pot începe în colaborare cu partenerii turci.

Cosmin Vasile face anunțul momentului pentru județ

„Întâlnirea cu Excelența Sa, domnul Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Republicii Turcia în România, și cu reprezentanții a peste 36 de companii din industria automotive a fost o bună oportunitate de a vorbi despre ceea ce putem construi împreună, aici, în Dolj.

Consiliul Județean Dolj are o strategie clară în această direcție: dezvoltarea infrastructurii necesare pentru noi investiții și crearea unor spații în care companiile să poată veni, investi și crește. Un exemplu concret este Oltenia Business Park, cel de-al treilea parc industrial dezvoltat de Consiliul Județean Dolj, care va extinde oferta județului pentru investitori și va crea noi oportunități pentru mediul de afaceri”, a transmis Cosmin Vasile.


Doljul este pregătit pentru următorul val de investiții

Președintele Consiliului Județean Dolj a subliniat relația economică puternică pe care doljenii o au cu Turcia, prin investiții precum Ford Otosan și ETi.

„Ne dorim ca aceste exemple să fie urmate de cât mai multe companii. Doljul este pregătit pentru următorul val de investiții. Iar noi continuăm să construim infrastructura care îl poate face posibil”, a mai spus Cosmin Vasile.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol