Călin Georgescu va fi scos pentru prima dată din arest și dus din nou în fața procurorilor DIICOT. Aceștia urmează să facă percheziția informatică a dispozitivelor ridicate din casa fostului candidat la alegerile prezidențiale. La aceeași procedură va participa și soția lui, Cristela Georgescu, scrie digi24.ro
Percheziții la DIICOT: Călin Georgescu în fața procurorilor
Procurorii vor verifica toate dispozitivele ridicate în urma perchezițiilor. Prin aceeași procedură va trece și Cristela Georgescu, după ce tatăl ei a venit luni la DIICOT pentru percheziția informatică.
La sediul DIICOT au fost deja montate garduri de protecție, deoarece este posibil ca susținătorii lui Călin Georgescu, care au protestat în fiecare zi în centrul Capitalei, să vină în semn de susținere.
Cei doi soți nu se vor întâlni la DIICOT. Este însă posibil să se vadă la arest, întrucât este zi de vizită, iar Cristela Georgescu ar putea merge acolo pentru a-l vedea pentru prima dată după arestarea fostului candidat la alegerile prezidențiale.
Călin Georgescu trebuie să se prezinte miercuri la instanță pentru contestația formulată după ce i s-a pus sechestru pe casă.

Implicarea familiei și traseul banilor
Și socrul lui Georgescu a fost citat, luni, de DIICOT, în calitate de martor. Tatăl Cristelei Georgescu a trebuit să dea explicații despre un transfer de 118.000 lei către Răzvan Leu, omul de afaceri care ar fi fost păcălit cu peste 1.000.000 euro de Georgescu. Din informațiile disponibile până la acest moment, înainte de transfer, omul de afaceri i-ar fi dat contul lui Călin Georgescu. Ulterior, suma de 118.000 lei a fost transferată din contul socrului lui Călin Georgescu în contul omului de afaceri Răzvan Leu.
Între timp, susținătorii lui Călin Georgescu au primit aproape 100 de amenzi după ce au scandat diverse mesaje în centrul Capitalei. Totodată, luni seara, unul dintre protestatari a fost reținut după ce a agresat doi operatori.



