O clipă tragică din adolescență i-a marcat definitiv drumul. Astăzi, la 27 de ani, Sorina Oprea este voluntar SMURD în cadrul ISU Dolj. Ea își împarte timpul între clinica privată unde lucrează și intervențiile contra cronometru de pe ambulanță.
În ultimii cinci ani, a învățat o lecție dură, dar profund umană. Dincolo de apelurile la 112 și de sirene se află adevărata responsabilitate. Sorina a povestit pentru Jurnalul Olteniei cum a început totul.
Sorina Oprea: O dramă de familie i-a schimbat destinul
Decizia de a îmbrăca uniforma roșie a încolțit în urmă cu un deceniu, în mijlocul unei suferințe de familie.
„Totul a început acum aproximativ 10 ani. Înainte să moară bunicul meu, am văzut echipajele de intervenție care au venit la noi acasă, cum au gestionat situația și atunci mi-am spus că vreau să devin la fel ca ei. M-am înscris în programul Salvator din pasiune acum 5 ani. De atunci merg continuu la intervenții pe ambulanță. Încadrez echipajul ca a treia persoană pe mașină și văd fel și fel de cazuri, unele mai plăcute, altele mai puțin plăcute, dar majoritatea sunt grele. Fac treaba asta de 5 ani și o voi face în continuare”, ne-a declarat Sorina Oprea.
Acea experiență timpurie i-a definit principiul după care își ghidează întreaga activitate:
„Atunci am realizat că nimic nu se compară și că nimic în lume nu este mai important decât un om care face bine. Dacă tot trăim, măcar să facem bine și pentru ceilalți, nu doar pentru noi. Să fim mai buni.”
Schimbarea din sistemul militar: „Am devenit mai riguroasă”
Intrarea în sistemul militar a transformat-o radical. Trecerea de la entuziasmul tinereții la rigoarea misiunilor de salvare a maturizat-o rapid.
„Înainte să fac parte din familia ISU, eram mai copilăroasă. Odată intrată în acest sistem, am devenit mai riguroasă, mai „milităroasă”, deoarece este un sistem militar. De când fac parte din marea familie a salvatorilor, pentru că eu așa îi consider, ca pe a doua mea familie, sunt mult mai atentă la detalii, mai responsabilă și mai matură. Problemele oamenilor cu care ne întâlnim, poveștile pe care le auzim pe teren m-au făcut să-mi dau seama că viața bate filmul și m-au maturizat. Am înțeles cum este viața de fapt”, spune Sorina.
Proba psihologică: vestea care schimba totul
Cea mai grea probă nu a fost intervenția medicală propriu-zisă. Impactul psihologic de a da o veste tragică a cântărit cel mai mult. Prima sa tură pe ambulanță i-a rămas întipărită în memorie.
„Îmi aduc aminte prima mea tură pe ambulanță după ce am terminat cursul de formare ca paramedic. Era într-o zi de vară, în luna august. Prima intervenție a fost un accident cumplit în satul Sărbătoarea, comuna Bucovăț, unde un bărbat a făcut un accident grav de mașină și a rămas încarcerat. Din păcate, când colegii mei l-au descarcerat, era deja decedat. Nu am mai avut ce să-i facem. Cazul în sine nu m-a marcat la fel de mult pe cât m-a marcat reacția soției și a familiei. Colegii mei mi-au spus să merg eu să-i spun femeii că domnul nu mai este. În timpul descarcerării încercasem să-i spunem că va fi bine, dar când l-au scos, a trebuit să-i spunem adevărul. Atunci mi s-a părut cel mai greu. Nu aveam nicio problemă să intervin tehnico-medical, să-mi fac treaba, dar mai greu mi-a fost să mă duc, să mă uit în ochii ei și să-i spun că soțul ei nu mai trăiește”, a spus aceasta.
Presiunea din prima linie este uriașă, iar salvatorii caută metode să reziste.
„Da, este un moment extrem de greu și tensionat, atât pentru mine, cât și pentru aparținător. Dar, cum am spus, viața bate filmul și trebuie să tratăm situațiile ca atare. Tot timpul când plec la intervenție cu colegii merg pe premisa că dăm tot ce putem acolo. Iar când plecăm de la caz, încercăm să detașăm totul pentru a ne proteja psihic, să nu luăm problemele cu noi acasă sau la subunitate. Dar e greu, inevitabil te mai gândești.”
Întrebată despre momentele critice din activitatea sa, tânăra amintește despre scenarii la fel de dure:
„Au fost multe. Am văzut case care au ars complet, persoane carbonizate. Dar consider că toate lucrurile astea pe mine m-au întărit și m-au făcut să pot merge mai departe în domeniul pe care mi l-am ales.”
Salvator chiar și în concediu: resuscitare pe o plajă din Costinești
Pregătirea din cadrul ISU Dolj i-a fost pusă la încercare și în timpul liber. Aflată în concediu la mare, Sorina a demonstrat că reflexele unui salvator nu iau pauză niciodată.
„Anul trecut eram în concediu la mare, pe o plajă din Costinești, și un bărbat s-a înecat. Am rămas uimită că oamenii din jur doar filmau cu telefoanele, fără să sune măcar la 112. Am intervenit imediat alături de salvamar și l-am resuscitat până a ajuns elicopterul SMURD. Bărbatul era inconștient și nu respira, dar am reușit să-i repornim inima și să înceapă să respire din nou până la sosirea medicilor. Fiind civilă atunci, singură, fără echipamentul sau colegii mei de pe ambulanță, am simțit cu adevărat că pot interveni și că tot ce am învățat în acești ani chiar s-a fixat. A fost un sentiment uimitor”, a declarat Sorina Oprea.
Practica la ISU Dolj vs. școala postliceală
Deși are studii de specialitate, Sorina subliniază că practica efectivă de la ISU i-a definit abilitățile:
„La bază am terminat Școala Postliceală Sanitară, Asistență Medicală. Dar pot să spun că la școală nu am învățat atâtea detalii practice despre resuscitare, defibrilare sau descarcerare. Tot ce știu în prezent și curajul de a interveni în situații critice le-am dobândit datorită Inspectoratului pentru Situații de Urgență, nu școlii postliceale. Acolo am învățat să fac o injecție sau o fișă. La ISU am învățat să fac diferența între viață și moarte. Dacă ar fi să o iau de la capăt și să am din nou 18 ani, nu aș mai alege asistența medicală generală, ci m-aș pregăti pentru Școala de Subofițeri de Pompieri de la Boldești, ca să ajung direct cadru militar pe o ambulanță SMURD. Aceste echipaje chiar fac diferența când ajung la caz în 5-6 minute”, a spus Sorina.
Ea evidențiază și colaborarea strânsă cu personalul medical de urgență din spitale:
„Îl stabilizăm, iar ulterior ne subordonăm medicului. Avem medici excepționali la Spitalul Județean, pe partea de medicină de urgență, oameni foarte bine pregătiți și empatici. Niciodată nu s-au deranjat când am ajuns cu un pacient în stop, din contră, ne rugau să rămânem să facem resuscitarea în echipă, prin rotație, pentru că masajul cardiac este foarte obositor.”
Apel către comunitate: Cursurile de prim ajutor pot salva vieți
Privind spre comunitate, Sorina îndeamnă oamenii să își însușească măcar cunoștințele de bază.
„Prin programul Salvator din pasiune se face un curs de prim ajutor de bază (Suport Vital de Bază) de o săptămână. Acolo înveți noțiunile elementare: cum să intervii cu mâinile goale dacă vezi pe stradă o persoană căzută sau cineva care se îneacă cu hrană. Decât să stai cu mâinile în sân și să regreți apoi, mai bine înveți aceste manevre care fac diferența. Dacă ulterior vor să urce pe ambulanță, urmează cursul de paramedic pentru Suport Vital Avansat. Important este ca oamenii să își dorească să ajute”, a mai adăugat Sorina Oprea.
Susținerea familiei și alegerea sistemului militar
Decizia de a face voluntariat într-un mediu solicitant a fost primită cu mândrie de către familie și colegi.
„Părinții mei știu de mică faptul că mă atrage medicina. Mama era puțin mai fricoasă, dar m-a susținut mereu: a mers cu mine să-mi depun dosarul, mi-a cumpărat echipamentul și mă susține continuu. Când vin de la ture mă întreabă cum a fost, iar când îmbrac uniforma se vede mândria pe fața lor. Iar colegii și șefii mei de la clinica privată unde lucrez mă apreciază și mă înțeleg de fiecare dată când am nevoie de liber pentru acțiuni ISU sau festivități.”
Întrebată ce a învățat din tot acest parcurs, răspunsul ei indică o opțiune clară de viață:
„Am învățat să am mai multă încredere în oameni și m-am maturizat văzând atâtea povești de viață. Dacă ar fi să aleg între sistemul civil și cel militar, aș alege oricând sistemul militar. Îmi place disciplina, îmi place să respect regulamentul.”
Motivația ei rămâne neschimbată:
„Pentru că nimic nu se compară cu sentimentul de a face bine. Merg pe premisa că omul care face bine este cel mai important. Îmi place această activitate din tot sufletul, adrenalina mă împinge înainte și mă simt în largul meu în această uniformă și alături de colegii mei. Cu siguranță îmi voi prelungi contractul de voluntariat de fiecare dată”, a spus Sorina Oprea.
