Circulația rutieră este închisă temporar pe DN 67D, între localitățile Godeanu și Băile Herculane, după izbucnirea unui incendiu pe versantul din apropierea drumului, potrivit DRDP Craiova.
Măsura a fost luată pentru siguranța participanților la trafic, întrucât incendiul se manifestă în vecinătatea DN 67D.
Pentru șoferii care trebuie să ajungă la Băile Herculane, autoritățile au stabilit o rută ocolitoare. Traficul poate fi deviat pe traseul Târgu Jiu – Drobeta-Turnu Severin – Orșova – Băile Herculane, prin DN 67 – DN 6 – DN 67D.
Șoferii sunt sfătuiți să respecte indicațiile autorităților și semnalizarea rutieră din zonă.
Circulația pe sectorul afectat va putea fi reluată după ce condițiile vor permite desfășurarea traficului în siguranță.
DN 67D, închis! Incendiu pe versant, traficul deviat



