Ce se întâmplă cu Luca Băsceanu, jucătorul transferat de Craiova de la Farul

Anghel Catalin
Ce se întâmplă cu Luca Băsceanu, jucătorul transferat de Craiova de la Farul
foto: Facebook/UCVOficial

Marius Niculae, manager sportiv al loturilor naționale de tineret și juniori din cadrul FRF, a vorbit despre unul dintre cei mai talentați tineri din fotbalul românesc. Este vorba despre jucătorul Universității Craiova, Luca Băsceanu, pentru care Mihai Rotaru a plătit aproximativ 1.000.000 de euro, pentru a-l transfera de la Farul Constanța.

Luca Băsceanu a fost crescut cu mare atenție în Academia Hagi. Oltenii au mare încredere în el, chiar dacă tânărul fotbalist nu reușește să se impună ca titular la Universitatea Craiova. Extrema în vârstă de 20 de ani este rezervă în trupa antrenată de Filipe Coelho, în timp ce antrenorul portughez îi preferă pe David Matei și pe Ștefan Baiaram, în ofensivă.

Ce se întâmplă cu Luca Băsceanu, jucătorul transferat de Craiova de la Farul
Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

Ce se întâmplă cu Luca Băsceanu

Marius Niculae spune că Luca Băsceanu este un jucător foarte talentat, pe care l-a urmărit la loturile naționale. Totuși, fostul atacant al României consideră că jucătorul Universității Craiova mai are nevoie de timp, pentru a crește și pentru a se impune printre alb-albaștri chiar și în cupele europene.

Este un jucător foarte talentat. Îl știu de la loturile naționale. A fost în lot și la U19, atunci când s-a realizat performanța la EURO. Este un jucător talentat, un jucător care poate aduce un plus, dar nu cred că de la început (n.r. că poate juca titular în cupele europene). Mai are nevoie de meciuri, de timp„, a spus Marius Niculae despre Băsceanu, la Digi Sport.


Concurență serioasă pentru Luca Băsceanu

Luca Băsceanu rămâne cu o concurență serioasă la Universitatea Craiova, chiar și în cazul în care Mihai Rotaru îl va vinde, în cele din urmă, pe Ștefan Baiaram. Filipe Coelho îi mai are în lot pe Monday Etim, Heri Tavares, Mihnea Rădulescu, David Matei, dar și pe Samuel Tele, cel care a mai fost folosit pe postul de extremă, la nevoie.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol