CJ Mehedinți pregătește un proiect european de 40 milioane euro

Mehedinți pregătește un proiect european de 40 milioane euro
Mehedinți pregătește un proiect european de 40 milioane euro

Consiliul Județean Mehedinți a făcut un nou pas în pregătirea unui proiect european de amploare, estimat la aproximativ 40 de milioane de euro, destinat modernizării sistemului de gestionare a deșeurilor din județ.

La sediul instituției a avut loc o ședință de lucru la care au participat primari, viceprimari, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale și ai ADIS Mehedinți, pentru stabilirea etapelor necesare depunerii cererii de finanțare.

Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

Proiect de aproximativ 40 de milioane de euro

Întâlnirea a avut ca obiectiv pregătirea proiectului „Extindere și consolidare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Mehedinți”, care urmează să fie depus pentru finanțare europeană.

Participanții au analizat documentele ce trebuie adoptate de autoritățile locale și calendarul etapelor necesare, astfel încât proiectul să respecte cerințele ghidului de finanțare.

CJ Mehedinți pregătește un proiect european de 40 milioane euro
CJ Mehedinți pregătește un proiect european de 40 milioane euro

Ce investiții sunt prevăzute

Modernizarea centrului de la Malovăț

Potrivit informațiilor prezentate de Consiliul Județean Mehedinți, proiectul include:

  • modernizarea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Malovăț;
  • extinderea colectării separate în toate localitățile județului;
  • investiții pentru creșterea gradului de reciclare;
  • măsuri pentru reducerea cantității de deșeuri care ajunge la depozitare.

Autoritățile estimează că aceste investiții vor contribui la dezvoltarea unui sistem modern și eficient de gestionare a deșeurilor și la îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor.

Colaborare între autoritățile locale și ADIS Mehedinți

Urmează pregătirea documentației pentru finanțare

Reprezentanții Consiliului Județean Mehedinți au anunțat că dialogul cu primăriile și ADIS Mehedinți va continua și în perioada următoare, pentru finalizarea documentației necesare depunerii proiectului.

„Prin acest proiect ne propunem să dezvoltăm un sistem modern și eficient de gestionare a deșeurilor, care să contribuie la protejarea mediului și la îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor. Vom continua dialogul cu autoritățile locale și reprezentanții ADIS Mehedinți pentru parcurgerea tuturor etapelor necesare, astfel încât proiectul să fie pregătit și depus în cele mai bune condiții pentru obținerea finanțării europene”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol