Adrian Mititelu a găsit antrenor pentru FCU Craiova, la scurt timp după ce tinerii din echipa recent strânsă în Bănie au fost învinși la scor de ACSO Filiași, în Cupa României. Este vorba despre Ștefan Stoica. Patronul alb-albaștrilor din Liga a 4-a nu vrea ca formația lui să mai sufere astfel de eșecuri și își dorește ca noul tehnician să facă lucrurile să funcționeze.
„Stefan Stoica este noul antrenor al FCU Craiova 1948 pentru sezonul competițional 2026/2027”, a scris clubul FCU Craiova, pe Facebook.

Revenire surprinzătoare la Craiova. Adrian Mititelu l-a convins să antreneze în Liga a 4-a
Ștefan Stoica are un CV solid ca tehnician, dar s-a lăsat convins de Adrian Mititelu să preia o echipă de Liga a 4-a. El a antrenat Omonia Nicosia, Steaua, FC U Craiova, Gloria Buzău, Internațional Curtea de Argeș, Farul Constanța, FC Milsami, Veria Zimbru Chișinău, Ceahlăul, Zaria Bălți, naționala Republicii Moldova și formația U21 de peste Prut.
„Eu unul țin mult la această echipă, iar pentru mine Universitatea Craiova adevărată este echipa lui Adrian Mititelu. Nu are de ce să îmi fie teamă de unul sau de altul că spun treaba asta. Ăsta sunt eu, iar eu ca om nu mă pot schimba. Eu unul nu pot să fiu când cu unii, când cu alții”, spunea Ștefan Stoica, în 2025, conform ProSport.



