Incendiu de proporții în comuna gorjeană Scoarța. Două locuințe au luat foc
Sursa video Facebook: Anamaria Mitroi
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, în comuna Scoarța, județul Gorj, unde flăcările au cuprins o anexă gospodărească și s-au extins la o locuință. Pompierii gorjeni au intervenit cu mai multe autospeciale pentru a limita propagarea focului.
Pompierii gorjeni au intervenit cu patru autospeciale de stingere
La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, care au acționat cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Declarația ISU Gorj
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, incendiul a izbucnit la o anexă gospodărească din satul Scoarța, iar ulterior flăcările s-au extins la locuință.
„Avem în desfășurare o intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească și care s-a extins la locuința din comuna Scoarța, satul Scoarța. La fața locului intervin colegii cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă”, a transmis reprezentantul ISU Gorj.
Pentru siguranță, la intervenție a fost mobilizată preventiv și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu.
Incendiul a fost localizat
În acest moment, incendiul este localizat, iar pompierii continuă operațiunile pentru stingerea completă a focarelor. Din fericire, până la această oră nu au fost raportate victime.





