David Matei recunoaște: „Nu e o atmosferă tocmai bună în vestiar”

Anghel Catalin
David Matei Universitatea Craiova
David Matei Universitatea Craiova

Eliminarea Universității Craiova din Liga Campionilor și eșecul suferit în derby-ul cu Dinamo nu le-au picat deloc bine oltenilor. David Matei a evoluat, în sfârșit, în cupele europene, în acest sezon, dar nu a putut să se bucure prea tare, pentru că el și colegii lui au fost trimiși de Levski Sofia în Europa League. Mijlocașul a recunoscut faptul că atmosfera din vestiar nu este tocmai bună, după ultimele rezultate.

David Matei, mijlocașul pe care Gică Hagi și Filipe Coelho îl pot face super-star internațional
Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

David Matei recunoaște problemele din vestiar

Sunt trist, am pierdut, trebuie să ținem capul sus și să ne gândim la meciul cu Petrolul. Nu ne-am gândit și dorit să începem așa, asta s-a întâmplat, nu putem da timpul înapoi, trebuie să mergem înainte. Nu știu dacă au dominat toată prima repriză, nu-mi explic ce s-a întâmplat în primele 20 de minute, degeaba căutăm scuze, s-a întâmplat, asta e, trebuie să ne gândim la următorul meci.

Am avut puțin ghinion la faza lui Baiaram, puteam face 3-2, dar asta e. Urmează meciul cu Petrolul, apoi analizăm adversarul și vedem ce avem de făcut. Nu e atmosfera tocmai bună în vestiar, a fost o săptămână grea, trebuie să ținem capul sus, avem 3 zile până la următorul meci și mâine nu putem să venim la antrenament să plângem”, a declarat David Matei.


Mijlocașul Universității Craiova vrea să ajungă la cel mai înalt nivel

Mijlocașul Universității Craiova vrea să ajungă la cel mai înalt nivel. În urmă cu un an, el evolua în Liga 2, la CSA Steaua. A prins transferul în Bănie și a devenit un jucător important pentru alb-albaștri. A câștigat trei trofee într-un singur an și a debutat la echipa națională a României, sub comanda lui Gică Hagi. Acum, fotbalistul vrea să facă un nou sezon bun printre olteni, apoi să prindă un transfer într-un campionat de top.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol