Planeta pe „roșu”: Resursele pentru 2026 au fost epuizate

Delia Pătru
Planeta pe „roșu”: Am epuizat resursele pentru 2026. Foto generată cu AI
Planeta pe „roșu”: Am epuizat resursele pentru 2026. Foto generată cu AI

Omenirea a epuizat resursele pentru 2026 și intră în perioada de „datorie ecologică”. Deși data vine cu 6 zile mai târziu față de anul trecut (din cauza ajustărilor metodologice), 2026 marchează cel mai ridicat nivel de depășire ecologică din istorie.

Resursele Pământului, epuizate! Intrăm pe ”datorie ecologică”

Organizația WWF-Adria avertizează că, începând cu ziua de joi, 30 iulie, omenirea va intra în perioada de „datorie ecologică”, după ce va epuiza bugetul anual de resurse regenerabile al planetei noastre. Potrivit organizației, capitalul natural este consumat mai repede decât natura îl poate reface, informează agenția de presă HINA, scrie Agerpres.

Cum explică specialiștii data din acest an?

Petra Boic Petrac, directoarea de comunicare a WWF-Adria, a afirmat că, deși Ziua Suprasolicitării Planetei din acest an vine cu șase zile mai târziu decât anul trecut, acest lucru nu se datorează unei presiuni mai reduse asupra naturii, ci, în principal, datelor actualizate și metodologiei de calcul.

Ea a declarat că tendințele actuale arată că decalajul dintre consumul uman și biocapacitatea planetei noastre continuă să se adâncească, adăugând că anul 2026 a marcat cel mai ridicat nivel de depășire ecologică înregistrat vreodată, în pofida datei sale calendaristice mai întârziate.

Planeta pe „roșu”: Am epuizat resursele pentru 2026. Foto generată cu AI
Planeta pe roșu Am epuizat resursele pentru 2026 Foto generată cu AI

Consumăm cu 73% mai mult decât produce Pământul

Potrivit calculelor realizate de Global Footprint Network, organizația care a dezvoltat metodologia amprentei ecologice, omenirea consumă în prezent resursele sale naturale cu 73% mai repede decât pot ecosistemele Pământului să le regenereze. WWF a avertizat că acest lucru amenință stabilitatea ecosistemelor, producția alimentară și calitatea vieții la nivel mondial.

Care sunt efectele directe ale consumului excesiv?

Conform aceleiași organizații, consecințele consumului excesiv de resurse sunt vizibile în:

  • Distrugerea pădurilor
  • Degradarea solurilor
  • Declinul biodiversității
  • Creșterea concentrațiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă

Toți acești factori intensifică și mai mult criza climatică și amenință securitatea alimentară și a resurselor.

Situația alarmantă din Balcanilor de Vest

Conform datelor WWF, țările din regiunea Balcanilor de Vest au atins Ziua Suprasolicitării Planetei mult mai devreme decât data globală:

  • Muntenegru: 20 aprilie
  • Croația: 25 aprilie
  • Bosnia și Herțegovina: 26 aprilie
  • Serbia: 16 mai

Soluțiile WWF pentru combaterea crizei ecologice

WWF a declarat că există soluții, de la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și promovarea producției alimentare durabile până la îmbunătățirea eficienței energetice și a utilizării resurselor naturale.

Cu toate acestea, organizația a subliniat că sunt necesare schimbări urgente și sistemice în ceea ce privește producția, consumul și gestionarea resurselor naturale pentru a amâna Ziua Suprasolicitării Planetei.

Citește și: Capcana fast tech: de ce schimbăm telefonul prea repede

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol