Contractul pentru achiziția unui cabinet medical mobil a fost semnat, a anunțat președintele Consilului Județean Dolj. În maximum trei luni, cabinetul mobil va deveni operațional în județ.

Investiție în Sănătate: Cabinet medical mobil în Dolj
Anul acesta a fost demarată campania „Aducem medicul la ușa ta”, realizată de Consiliul Județean Dolj în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova.
”Zilele acestea am semnat contractul pentru achiziția cabinetului medical mobil. Facem încă un pas pentru a asigura servicii medicale esențiale comunității”, a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile
Cabinetul va fi dotat cu spații moderne pentru consultații și recoltarea analizelor, având echipamente care îi vor permite să funcționeze în condiții optime în orice comunitate și toate facilitățile necesare pentru desfășurarea actului medical în siguranță.
”În cel mult trei luni, acesta va intra în circuit și va începe să ajungă în localitățile din județ”, spune Vasile.
Prin intermediul caravanei sunt oferite, gratuit, consultații, analize de bază, electrocardiograme, evaluări ale riscului cardiovascular și recomandări medicale pentru investigații suplimentare atunci când este nevoie.
”Ne-am propus un obiectiv ambițios: 10.000 de doljeni să beneficieze anual de servicii medicale gratuite, în special persoane din mediul rural și din comunitățile vulnerabile, acolo unde accesul la un medic este adesea dificil.”

Ce servicii medicale gratuite primesc cetățenii din Dolj?

Pachete de investigare disponibile în Caravană
Doljenii care vor trece pragul caravanei vor beneficia de:
- Consultații generale și măsurarea tensiunii arteriale;
- Testarea glicemiei și determinarea hemoglobinei glicozilate;
- EKG (electrocardiogramă) și analize de sânge;
- Evaluarea riscului cardiovascular și a indicelui de masă corporală;
- Recomandări medicale și sesiuni de educație pentru sănătate.
Prevenția pe primul loc: Un model de bune practici
Prin această inițiativă, județul Dolj devine un model de bune practici. Accentul este pus pe prevenție pentru o viață mai sănătoasă.
”Investim în infrastructură medicală, dar mai ales investim în prevenție. Pentru că un consult făcut la timp poate însemna un diagnostic pus la timp, iar un diagnostic pus la timp poate salva vieți”, a concluzionat președintele CJ, Cosmin Vasile.


