Gorj: Drumeție gratuită în Parâng de Ziua Salvamont

Delia Pătru
Gorj: Drumeție gratuită în Parâng de Ziua Salvamont. Foto: Facebook
Gorj: Drumeție gratuită în Parâng de Ziua Salvamont. Foto: Facebook

Serviciul Public Județean Salvamont Gorj și Consiliul Județean Gorj organizează, pe 1 august, de Ziua Națională Salvamont, o drumeție către Șura Dacilor, unul dintre cele mai spectaculoase obiective naturale din Munții Parâng.

Gorj: Drumeție gratuită în Parâng de Ziua Salvamont. Foto: Facebook
Gorj Drumeție gratuită în Parâng de Ziua Salvamont Foto Facebook Salvamont Romania

Salvamont Gorj: Drumeție gratuită în Parâng

Participanții vor avea ocazia să descopere frumusețea muntelui alături de salvatorii montani, iar transportul cu autocarul din Târgu Jiu va fi asigurat gratuit, în limita locurilor disponibile.

”Există locuri care nu pot fi povestite… doar trăite. Există poteci care nu înseamnă doar kilometri parcurși, ci libertate, aer curat, liniște și bucuria de a descoperi natura așa cum este ea – autentică”, scrie Salvamont Gorj, pe pagina de Facebook.

Organizatorii spun că este o invitație la mișcare, la sănătate, la prietenie și la redescoperirea muntelui alături de oamenii care îl cunosc cel mai bine și care, zi de zi, veghează asupra siguranței celor care îi străbat potecile.

”Vom merge împreună, vom povesti despre munte și legendele locului, despre natură și despre activitatea Salvamont, iar la final ne vom bucura de un peisaj care răsplătește din plin fiecare pas”.

Cum te poți înscrie la drumeția din Munții Parâng

Pentru doritori sunt disponibile 50 de locuri în transportul gratuit din Târgu Jiu, alocate în ordinea înscrierii. Participarea este posibilă și cu autoturismele personale.

  • Perioadă înscrieri: Până pe 29 iulie 2026
  • Telefon înscrieri: 0253 222 555
  • Program preluare apeluri: Luni până vineri, între orele 09:00 și 15:00
Gorj: Drumeție gratuită în Parâng de Ziua Salvamont
Gorj Drumeție gratuită în Parâng de Ziua Salvamont

Echipament obligatoriu și recomandări

Pentru a vă bucura în siguranță de drumeție, asigurați-vă că aveți la voi:

  • Încălțăminte pentru drumeție sau adidași cu talpă aderentă;
  • Îmbrăcăminte sport sau de munte adecvată vremii;
  • Minimum 1 litru de apă;
  • Hrană pentru un picnic;
  • Pelerină de ploaie;
  • Protecție împotriva soarelui.

Notă: În cazul unor condiții meteorologice nefavorabile, organizatorii pot modifica sau anula desfășurarea evenimentului.

Mesajul salvatorilor montani de ziua lor

De Ziua Națională Salvamont, sărbătorim acolo unde ne simțim cel mai bine – pe munte.

”Vă invităm să petreceți o zi alături de salvatorii montani, să descoperiți un loc de o frumusețe aparte, să vă bucurați de natură, de mișcare și de energia pe care doar muntele o poate oferi. Luați-vă familia, prietenii sau copiii și veniți alături de noi! Pentru că muntele este mai frumos atunci când este descoperit împreună. Ne vedem pe potecă!”

Istoric: Cum a devenit 1 August Ziua Națională Salvamont România

Ziua națională a Salvamont România este marcată, în fiecare an, la data de 1 august. Propunerea pentru instituirea acestei zile a fost inițiată de 56 de deputați și senatori, conform site-ului cdep.ro.

Inițiatorii au precizat în expunerea de motive că salvatorii montani – care practică cu mândrie și respect o profesie vocațională cu un înalt grad de risc – merită apreciere prin declararea zilei de 1 august ca zi de sărbătoare națională:

„O zi în care nu vor să facă parade, în care nu cer premii sau distincții, să simtă că e ziua lor în care sunt respectați și pe care să o serbeze.”

De asemenea, parlamentarii care au inițiat proiectul de lege și-au justificat demersul prin faptul că, de peste 25 de ani, luna august este cea mai grea lună din an pentru salvatorii montani — o perioadă caracterizată prin foarte multe accidente pe munte și cu cel mai ridicat grad de dificultate, scrie Agerpres.ro Din acest motiv, este declarată de salvamontiști „Luna responsabilității pe munte – Luna Salvamont România”, ziua cu care începe această lună fiind desemnată „Ziua națională la Salvamont România”.

Parcursul legislativ al proiectului

  1. 13 mai 2024: Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă.
  2. 5 noiembrie 2024: Camera Deputaților, for decizional, a adoptat proiectul de lege cu 210 voturi „pentru” și 31 de abțineri.
  3. 27 noiembrie 2024: Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de promulgare a Legii pentru instituirea zilei de 1 august ca Ziua Națională a Salvamont România.

Citește și: CE Oltenia pierde procesul cu Ministerul Energiei

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol