Universitatea Craiova își continuă drumul spre grupele Ligii Campionilor. Oltenii au învins-o pe ML Vitebsk și în partida retur, scor 1-0, și s-a calificat în turul 2 preliminar al competiției. Golul victoriei a fost marcat de Nicușor Bancu, cel care a fost trimis în teren de Filipe Coelho aproape de finalul meciului disputat miercuri seara, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Universitatea Craiova își continuă drumul spre grupele Ligii Campionilor
Universitatea Craiova (3-4-3): L. Popescu – Romanchuk, Rus, Badelj – Mora, Cicâldău, Băluță, Teles – Etim, Al-Hamlawi, Baiaram. Rezerve: Maxim, Sava – Crețu, Mekvabishvili, Screciu, Nsimba, Bancu, Tavares, Elisor, Stevanovic, Băsceanu, D. Matei. Antrenor: Filipe Coelho.
ML Vitebsk (4-3-3): Pavlyucenko – Skibsky, Gomanov, Volkov, Balanovich – Gromyoko, Bocharov, Mesarovic – Kontsevoi, Cleonise, Bosic. Rezerve: Shcherbachenya – Baranok, Ivanov, Gnaka, Nicholson, Zhuk, Maskalenchyk. Antrenor: Filip Sokolinski.
Cu cine joacă oltenii în turul 2 preliminar
Levski Sofia este echipa pe care Universitatea Craiova urmează să o întâlnească în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Campioana Bulgariei s-a calificat în faza următoare a competiției, după ce a trecut de Borac Banja Luka. Între timp, trupa din Bănie începe și campionatul intern. Oltenii primesc vizita celor de la UTA Arad, în weekend. Partida va conta pentru prima etapă din noul sezon al Superligii României.

