Filipe Coelho a dezvăluit secretul succesului de la Universitatea Craiova: „Meritam acest trofeu”

Anghel Catalin
Filipe Coelho a dezvăluit secretul succesului de la Universitatea Craiova
Filipe Coelho a dezvăluit secretul succesului de la Universitatea Craiova

Filipe Coelho a explicat faptul că victoria Universității Craiova, la loviturile de departajare, din Super Cupă, nu a fost una norocoasă. Antrenorul spune că un penalty nu ține de ghinion sau de noroc, ci de antrenament, iar elevii lui sunt foarte bine pregătiți din acest punct de vedere. Oltenii nu au ratat nici măcar o lovitură împotriva celor de la U Cluj și au câștigat încă un trofeu.

Bucuria alb-albaștrilor nu o să fie una exagerată. Aceștia se pregătesc pentru returul cu Vitebsk, din Liga Campionilor, dar și pentru startul campionatului intern, unde Universitatea Craiova și-a propus să cucerească un nou titlu.

Filipe Coelho a dezvăluit secretul succesului de la Universitatea Craiova

Filipe Coelho a dezvăluit secretul succesului de la Universitatea Craiova

Am vorbit că e un meci important, pentru că putem să luăm al treilea trofeu împreună. Am avut ambiție în fața unei echipe foarte bune. A fost foarte greu să câștigăm, pentru că au și ei o echipă foarte bună. Marele meu obiectiv la Universitatea Craiova este să câștig mereu meciul următor. Penalty-urile nu sunt despre noroc. Sunt despre antrenament. Trebuie să livrezi. Cele cinci execuții au fost foarte bune. Trebuie să revăd meciul, pentru că am impresia că am avut mai multe faze în care puteam să mai marcăm.

Per total, consider că meritam acest trofeu. Assad este unul dintre cei mai buni marcatori de la Craiova. A fost introdus pentru a executa. Este vorba de mentalitate. Avem niște probleme cu Screciu. Vom încerca să câștigăm returul cu Vitebsk, dar vom da șansa și altor jucători. Trebuie să avem un echilibru. Trebuie să îi recuperăm pe băieți și să facem un meci bun. Lucrez cu jucătorii pe care îi am la dispoziție și încerc să scot maximum din ei. În fereastra de transferuri, orice se poate întâmpla. Ne-am atins obiectivul, acum încercăm să ne refacem, să ne pregătim pentru următorul meci”, a explicat Filipe Coelho, după ce a ridicat al treilea trofeu în România.

Cel de-al treilea trofeu din 2026 pentru alb-albaștrii lui Filipe Coelho

Campioana sezonului trecut, Universitatea Craiova, a fost echipa mai periculoasă în startul meciului, când acțiunile lui Baiaram și Nsimba au testat apărarea lui Cristiano Bergodi. ”U„ Cluj a răspuns prin ocazia lui Alibek Aliev din minutul 14; atacantul transferat în această vară de la CFR Cluj a șutat la colțul lung, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă. Nsimba ar fi putut deschide scorul în minutul 32 la capătul unei combinații spectaculoase a oltenilor: Baiaram i-a pasat în careu, dar Nsimba a trimis pe lângă poartă. În minutul 40, Anzor i-a pasat aceluiași Nsimba din propria jumătate, iar atacantul Craiovei a înscris cu un șut de la marginea careului mic.

Vicecampioana a egalat în startul reprizei secunde, când Macalou i-a pasat excelent lui Aliev, iar acesta l-a învins pe Sava din interiorul careului. Cicâldău a ratat cea mai mare ocazie a oltenilor din partea secundă în minutul 83, când a trimis în transversală un șut puternic din afara careului. Primul trofeul al sezonului s-a decis astfel la loviturile de departajare, unde ratarea lui Macalou a făcut diferența în favoarea Universității Craiova.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol