Sportivul român, David Popovici a câștigat finala de 100 m liber la Trofeul Settecolli cu timpul de 47,26 secunde, stabilind un nou record al competiției. Popovici l-a devansat pe brazilianul Guilherme Santos Caribe, unul dintre principalii săi rivali în cursa pentru aur, și și-a trecut în palmares o nouă medalie de aur la prestigioasa competiție organizată în capitala Italiei.
David Popovici, aur și record uluitor la Roma
”România strălucește la ediția a 62-a a Trofeului Settecolli de la Roma! În această seară, în a doua zi de concurs, David Popovici a cucerit medalia de aur în finala probei de 100 m liber. După cele două lungimi de bazin, David a oprit cronometrul la 47.26 s, ceea ce reprezintă un nou record al competiției”, a scris FRNPM.
Succesul vine la doar o zi după ce înotătorul român a obținut medalia de argint în proba de 50 de metri liber, confirmând constanța rezultatelor sale la unul dintre cele mai importante concursosuri de pregătire ale sezonului.

Urmează cursa de 200 de metri liber
Programul românului la Trofeul Settecolli nu s-a încheiat însă. David Popovici urmează să concureze și în proba de 200 de metri liber, programată duminică, 28 iunie.
„Și mie mi-a fost dor de ei, sper că și lor de mine. Chiar am așteptat foarte mult timp momentul ăsta, să mă întorc la Roma, să concurez și să înot repede. Nu e doar bazinul meu preferat din lume, este unul dintre locurile mele preferate din lume. Îmi trezește amintiri foarte plăcute”, a declarat David Popovici, potriivt digi24.ro
Obiectivul principal: Campionatele Europene de la Paris
David Popovici consideră că participarea la Trofeul Settecolli reprezintă o etapă importantă în pregătirea pentru Campionatele Europene programate la Paris, în perioada 10-16 august.
„Toată competiția este o încălzire foarte bună pentru Europene. Îmi place să încep cu o probă în care simt că presiunea este ceva mai mică. Acum urmează recuperarea, iar apoi mă concentrez pe proba de 100 de metri liber”, a afirmat sportivul român.
Rezultatele obținute la Roma confirmă statutul lui David Popovici de favorit la marile competiții ale verii, în condițiile în care campionul olimpic continuă să înregistreze timpi de top în probele sale de referință.
Delegația României la Roma este condusă de către Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
Citește și: Iulian Chirița, campion european U21 la tenis de masă







