Silviu Lung Jr. a ajuns la vârsta de 37 de ani, dar nu se gândește la retragere. După ce a plecat de la Universitatea Craiova și a rămas liber de contract, la finalul unui sezon în care a câștigat titlul, portarul nu duce lipsă de oferte. Acesta susține că mai multe echipe din Superliga României sunt interesate de serviciile sale, dar are o propunere chiar și din Liga 2 din Turcia.

Oferte pentru jucătorul plecat liber de contract de la Universitatea Craiova
„Nu m-am gândit la retragere momentan, fizic mă simt foarte bine. Nu am niciun plan. Dar dacă mă voi duce la altă echipă vor conta foarte mult oamenii cu care o să lucrez. Trebuie să fie persoane cu care să mă înțeleg foarte bine ca să continui, dacă nu, o să vedem.
Vedem ce va fi, dar mă simt foarte bine fizic și aș putea să mai joc lejer pentru că nu avem un campionat foarte puternic. Nu voi juca doar de dragul de a juca. (n.r. ai discuții în acest moment?) Da, cu mai multe echipe din România și din liga a doua din Turcia. Repet, contează foarte mult cu cine să lucrez”, a declarat Silviu Lung Jr., potrivit fanatik.
Silviu Lung Jr. încă poate să joace la un nivel bun
Silviu Lung Jr. rămâne un fotbalist valoros pentru fotbalul românesc. El are experiență și poate ajuta orice echipă din Superliga României, dacă este lăsat să joace. Până să ajungă la CS Universitatea Craiova, portarul a mai evoluat la formații precum FCU Craiova, Poli Iași și Astra Giurgiu, iar în străinătate pentru Kayseripor (Turcia) și Al-Raed (Arabia Saudită).







