Doi tineri din județul Dolj au fost reținuți de polițiști. Aceștia au fost surprinși în miez de noapte în timp ce sustrăgeau cabluri. Întreaga operațiune a fost deconspirată ieri seară. Un echipaj al Poliției Locale a solicitat sprijinul colegilor de la Poliția Municipiului Drobeta-Turnu Severin. Oamenii legii i-au depistat pe suspecți la intersecția străzilor Independenței și Gheorghe Ionescu Șișești.
Cine sunt suspecții și ce au apucat să fure din Severin
Polițiștii au ajuns rapid la fața locului. Ei au identificat doi bărbați cu vârste de 21 și 30 de ani. În urma verificărilor, s-a stabilit că aceștia tăiaseră deja 10 metri de cablu din cupru. Cablul aparținea unei foste rețele de telecomunicații.
Captură impresionantă în autoutilitara hoților
Surpriza a urmat la controlul vehiculului. În interiorul mașinii au fost descoperiți nu mai puțin de 190 de metri de cablu din cupru. Suspecții au fost luați la întrebări și au recunoscut totul. Întreaga cautitate provenea dintr-o altă lovitură. Cablul fusese sustras de pe acoperișul unui bloc din Drobeta-Turnu Severin.
Severin: Dosar penal și reținere pentru 24 de ore
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a coordonat acțiunea. În baza probelor, pe numele celor doi bărbați au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv.
Cercetările sunt continuate de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale. Dosarul penal vizează infracțiunea de furt calificat. Oamenii legii vor să stabilească întreaga activitate infracțională a celor doi.
Ce spune Poliția: Declarația oficială a IPJ Mehedinți
„La data de 3 iunie a.c., ora 01.15, polițiștii din cadrul Poliției Locale au solicitat sprijin întrucât ar fi depistat două persone care sustrăgeau cabluri de cupru la intersecția străzilor Independenței cu Gheorghe Ionescu Șișești, în municipiu.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin care au identificat persoanele bănuite, doi bărbați de 21, respectiv 30 de ani, ambii din județul Dolj.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că cei doi bărbați ar fi sustras două cabluri din cupru de aproximativ 10 metri ce aparțineau unei foste rețele de telecomunicații.
De asemenea, într-o autoutilitară au mai fost identificați 190 de metri de cablu din cupru, persoanele bănuite declarând că le-ar fi sustras de pe un bloc situat în Drobeta-Turnu Severin.
În baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul inspectoratului.
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a declarat IPJ Mehedinți.
Citește și Darius Vâlcov, eliberat condiționat: Primele declarații








