CFR a reluat circulația trenurilor între Banu Mărăcine și Malu Mare, după ce lucrările de reconstrucție la Viaductul Cârcea au fost finalizate cu succes. Investiția a fost asigurată de la Bugetul de Stat și implementată de SRCF Craiova, incluzând montarea de tabliere noi și modernizarea instalațiilor.
Anunțul CFR: S-a redeschis Viaductul Cârcea
Circulația feroviară între stațiile Banu Mărăcine – Malu Mare a fost reluată vineri, 29 mai 2026, începând cu ora 14:00, pe ambele fire de circulație, ca urmare a finalizării lucrărilor de reconstrucție și reparare a Viaductului Cârcea, situat la km 200+306, pe linia 100 CF Videle – Orșova. Circulația feroviară a fost închisă în februarie.
”Redeschiderea acestui obiectiv reprezintă un pas important pentru creșterea capacității de circulație și consolidarea siguranței traficului feroviar pe una dintre principalele magistrale ale rețelei feroviare naționale”, a anunțat CFR Infrastructura.
Detaliile tehnice ale proiectului de infrastructură
Lucrările au inclus consolidarea infrastructurilor pe firul I și firul II, montarea unor tabliere noi pe firul I, înlocuirea suprastructurii căii și modernizarea instalațiilor feroviare aferente. Totodată, au fost realizate intervenții suplimentare pentru menținerea în condiții optime de exploatare a întregului ansamblu feroviar.
Investiția a fost finanțată de la Bugetul de Stat și implementată de Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova.

Teste riguroase înainte de redeschidere
Înainte de redeschiderea circulației, viaductul a fost supus unui amplu program de verificări tehnice, care a inclus probe statice și dinamice realizate cu locomotive electrice. Rezultatele au confirmat îndeplinirea tuturor cerințelor tehnice și de siguranță necesare pentru exploatarea în condiții normale a infrastructurii.
Reabilitarea unui obiectiv strategic după accidentul din 2018
”Redeschiderea Viaductului Cârcea, grav avariat în urma accidentului feroviar produs în august 2018, marchează readucerea în exploatare a unui obiectiv strategic al infrastructurii feroviare naționale.
Prin finalizarea acestei investiții, Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. își reafirmă angajamentul pentru creșterea siguranței circulației, modernizarea infrastructurii feroviare și dezvoltarea unor condiții mai eficiente de transport, în beneficiul călătorilor, operatorilor feroviari și al interesului public”, mai scrie CFR Infrastructura.








