Un accident rutier a avut loc în dimineaţa zilei de 28 mai, pe DEx12, la km 10, pe sensul de mers dinspre Slatina către Craiova. Un autoturism care staţiona pe marginea drumului a fost acroşat în plin de un TIR. În urma impactului violent, două persoane au fost rănite.

Accident pe DEx 12: TIR răsturnat în afara carosabilului
Polițiștii sosiți la fața locului au demarat imediat cercetările pentru a stabili condițiile în care s-a produs coliziunea.
”În această dimineață, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că pe Drumul Expres – DEx 12, km 10, sensul Slatina către Craiova, s-a produs un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj care au stabilit faptul că un bărbat, de 50 de ani, din județul Ialomița, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule(TIR) pe DEx 12, ar fi acroșat un autoturism ce se afla staționat, la volanul căruia se afla o femeie, de 53 de ani, din județul Dâmbovița”, a anunțat IPJ Dolj.
Forța impactului a fost atât de mare încât autotrenul a părăsit șoseaua. În urma coliziunii, ansamblul de vehicule (TIR) s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Consecințele au fost serioase și pentru cei doi conducători auto implicați. În urma evenimentului, bărbatul de 50 de ani și femeia de 53 de ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați de urgență la spital.

Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă
Oamenii legii au efectuat verificările standard privind consumul de substanțe interzise sau alcool în cazul ambilor șoferi. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.








