Impact violent în localitatea gorjeană Vârț! Două victime au ajuns la spital după un accident pe DN 66
Două persoane au ajuns la spital joi, în urma unui accident rutier produs pe DN 66, în localitatea Vârț, județul Gorj, după ce un șofer din Negomir a intrat cu mașina în autoturismul care circula în fața sa. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cum s-a produs accidentul
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați, joi, printr-un apel la 112 transmis automat de sistemul E-Call al unui autoturism, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 66, în localitatea Vârț.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 35 de ani, din comuna Negomir, în timp ce conducea un autoturism din direcția Vârț către Rovinari, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare față de mașina care circula regulamentar în fața sa, condusă de un bărbat de 35 de ani din municipiul Târgu Jiu, intrând în coliziune cu aceasta.
Victimele, transportate la Spitalul din Rovinari
În urma impactului, conducătorul celui de-al doilea autoturism și o femeie de 58 de ani, pasageră în primul autoturism, au suferit leziuni și au fost transportați la Spitalul Orășenesc Rovinari pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferii implicați, testați cu aparatul etilotest
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Totodată, aceștia au fost conduși la unitatea medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge.
Dosar penal pentru vătămare din culpă
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.







