Universitatea din Craiova (UCv) invită comunitatea la o celebrare a mișcării și a spiritului academic. Evenimentul „Student Sports Day”, parte integrantă a Craiova Sport Fest 2026, va transforma centrul orașului într-o arenă a vitalității sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 10:00, pe str. A. I. Cuza.
UCv dă startul mișcării în oraș
Manifestarea va reuni studenți, absolvenți, cadre didactice, sportivi și membri ai comunității locale într-un program amplu de activități. În cadrul „Student Sports Day” vor fi organizate:
- Competiții studențești antrenante;
- Activități recreative pentru toate vârstele;
- Demonstrații sportive de înalt nivel;
- Momente dedicate socializării.
Discipline sportive și interacțiune
Programul evenimentului include activități din mai multe discipline sportive, precum volei, baschet, fotbal sau dans. Totodată, participanții vor avea ocazia să interacționeze cu sportivi, reprezentanți ai mediului universitar și invitați implicați în dezvoltarea sportului și educației la nivel local.

Parteneriate pentru excelență în sport
Craiova Sport Fest (16-17 mai 2026) este organizat în parteneriat cu Primăria Craiova, SCM Craiova, DJST Dolj, CSU Craiova, CSM Craiova, CSS Craiova, ISJ Dolj, Palatul Copiilor Craiova, CSJ Craiova, EcoUrbis Craiova, Salubritate Craiova, PROEFS și The Rada Way.
„Prin organizarea „Student Sports Day”, Universitatea din Craiova susține dezvoltarea sportului universitar și încurajează participarea tinerilor la activități care promovează sănătatea, colaborarea și implicarea în viața comunității academice.”









